VIDEO Trică: "Am stat cu gura pe jucători tot timpul, ca să nu încasăm vreun gol"
21.04.2013, 21:30Eugen Trică a debutat cu o victorie în Liga 1, pe banca CFR-ului, iar antrenorul din Gruia și-a felicitat fotbaliștii pentru prestația care a adus campioanei primul succes pe 2013: un 5-0 sec pe terenul Gloriei, în condițiile în care gazdele au jucat în 10 oameni din minutul 60:
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"O să-mi aduc aminte toată viața de această victorie. Nu mă așteptam să câștig la scorul acesta, dar băieții și-au dorit foarte mult, la fel ca și noi, tot stafful. Am fost încrezători. Vreau să le mulțumesc. Am avut câteva slăbiciuni în repriza a doua, în care i-am adus pe cei de la Gloria peste noi, dar apoi totul a revenit la normal. Eu vreau în primul rând ca băieții să nu primească gol. De aceea am stat cu gura pe ei tot timpul.
Am trăit meciul la aceeași intensitate precum meciul de Cupă, cu Astra. Urmează o partidă foarte importantă cu Steaua, în care vrem în primul rând să umplem stadionul. Le mulțumesc din suflet fanilor pentru că au venit la stadion astăzi. Vreau să câștigăm toate meciurile până la sfârșit", a declarat Trică la Fanatik Show, pe Digi Sport.
VIDEO GLORIA BISTRIȚA - CFR CLUJ 0-5
Etichete: cfr cluj , eugen trica , trica , trica cfr cluj , antrenor trica , trica gloria bistrita , gloria bistrita - cfr cluj 0-5 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...