VIDEO Teja: ”Ne-am făcut Sărbătorile fericite! Nimeni nu ne mai dădea șanse”
19.12.2013, 20:13Mihai Teja, antrenorul Universității Cluj, s-a declarat extrem de mulțumit la finalul partidei câștigate de elevii săi în ultimul minut în fața Oțelului Galați, cu 1-0, în ultimul meci al acestui an pentru echipa sa.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
”Cred că ne-am făcut Sărbătorile mult mai fericite, am mai pus trei puncte la zestrea din clasament. Suntem acolo, în lupta pentru salvarea de la retrogradare. La început, eram mult mai jos și nimeni nu ne mai dădea șanse. Datorită acestor băieți care au dat maximum și s-au pregătit exemplar, am urcat în clasament. Le mulțumesc, am făcut o muncă extraordinară împreună. Le mulțumesc și suporterilor, care au venit în număr mare și au făcut super atmosferă”, a declarat tehnicianul „șepcilor roșii”.
Teja susține că nu crede că Lemnaru a făcut henț la faza golului care a adus toate cele trei puncte „studenților” clujeni și spune că după câteva zile de odihnă trebuie să pregătească deja partea a doua a campionatului.
„Nu mă așteptam să învingem. Spre final am dominat, am mai introdus un vârf, am încercat să câștigăm. Ne-am dorit până în ultimul moment, dar nu mă gândeam că vom învinge în ultimul minut. Sunt prea bucuros ca să vorbesc de arbitraj. Nu am văzut henț la Lemnaru, am văzut preluare pe piept și gol.
Deocamdată vreau și eu câteva zile ca să ne odihnim, apoi vom discuta, ne vom așeza la masă și vom face planul pentru retur. Am vrut maximul din punctele puse în joc, dar nu s-a putut. O să ne pregătim și pentru meciul cu Steaua și pentru începutul de campionat, care este unul de foc pentru noi, cu 4-5 meciuri grele. Eu cred că acești jucători și stafful meu, președintele, domnul Walter, toți merită felicitări”, a mai spus Mihai Teja.
Etichete: video , victorie , suporteri , otelul galati , universitatea cluj , walter , jucatori , clasament , fericire , staff , antrenor u cluj , mihai teja , sarbatori fericite , u cluj-otelul galati
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...