VIDEO Șumudică: "Am controlat meciul, dar asta nu mă satisface"
18.08.2012, 21:11Imediat după partida de la Bistrița, pe care echipa sa a câștigat-o cu 3-0, Marius Șumudică a declarat că nu e satisfăcut de evoluția elevilor săi, chiar dacă aceștia au controlat jocul. Șumudică s-a plâns de programul echipei sale, care între partidele din dubla manșă cu Inter, din play off-ul Ligii Europa, primește Steaua pe teren propriu, în campionat.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Marius Șumudică: "Un meci controlat de noi de la început la sfârșit, dar care nu mă satisface. Puteam câștiga la un scor mult mai mare. Dar dacă vrem să ne batem sus, la campionat, avem mult de muncă. Se putea mai mult. Am condus Rapidul de două ori, cu Pandurii am avut cinci ocazii și n-am marcat. Sunt mulțumit că am scăpat de adversari destul de grei. Și după meciul cu Steaua va veni o perioadă în care vom acumula puncte și asta se va vedea. Cu Inter e clar că plecăm cu șansa a doua, dar ne vom juca șansa. Vom arăta altfel joi și Vasluiul nu o să se facă de rușine. Eu îmi joc șansa. Nu mă joc cu sorții. Am căzut cu cel mai greu adversar din acea urnă. Este o experiență atât pentru mine cât și pentru jucători. Dacă va fi să ieșim din competiție, ieșim cu capul sus. Echipa mea e câștigătoarea morală a dublei cu Fener, am dominat acea dublă manșă."
Marius Niculae: "Era important să luăm trei puncte în această seară. Pierdusem cu echipele din fruntea clasamentului și aveam nevoie de puncte, pentru că obiectivul nostru este câștigarea campionatului. Puteam mai multm dar am jucat din trei în trei zile. Dar eu zic că vom crește și vom arăta din ce în ce mai bine. Cu Inter n-avem nimic de pierdut și poate facem o surpriză cu Inter. Un rezultat bun. Dacă n-am visa la calificare, ne-am apucat degeaba de fotbal. Mă bucur că nu joacă Chivu, sper să nu fie ceva grav cu accidentarea, dar e bine că nu joacă. E un jucător important pentru Inter."
Dani Coman: "Sunt trei puncte foarte importante. Nu contează că n-am luat gol, ci doar punctele. De mâine pregătim meciul cu Inter. Dacă ne luăm după valoarea lotului, ei sunt favoriți. Dar noi credem în șansa noastră. Nu mi-e teamă de nimeni. Am jucat împotriva unor jucători mari, nu mi-e teamă. Important e să obținem ce ne dorim. Îmi doream să joace Chivu, este prietenul meu. Dar e mai importantă sănătatea."
Etichete: liga i , marius niculae , fotbal , vaslui , dani coman , bistrita , sumudica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...