VIDEO Steliștii nu știu unde vor juca meciul cu Astra. Becali: "Ce mai vreți de la mine?"
19.11.2015, 09:35Problemele pe care le are ”Arena Națională”, stadion ce nu dispune momentan de aviz de funcționare de la ISU, se răsfrâng direct proporțional asupra Stelei. Rămasă fără Ghencea, din cauza scandalului cu cei de la CS Steaua, campioana își stabilise ca punct fix de disputare a meciurilor de pe teren propriu arena de cinci stele din București.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Acum, cei de la Steaua se văd obligați să caute un alt stadion, cel puțin până când ”Arena Națională” va intra în legalitate. Principalul factor de decizie din tabăra roș-albaștrilor, Gigi Becali, spune că nu mai este interesat de acest subiect, mai ales după ce oficialii celor de la CS Steaua au cerut iar retrogradarea echipei de fotbal.
Steaua joacă duminică, în Ștefan cel Mare, derby-ul cu Dinamo. Meciul va fi în direct pe Digi Sport 1, de la ora 20:30. Cele mai importante faze vor fi video în timp real pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
”Vă spun sincer că nici nu știu, nici n-am vorbit, nu mă mai interesează, m-am detașat. Toate aceste răutăți și dușmăniile m-au făcut să mă detașez.
Păi, dacă am adus 200 de milioane de euro în România, ce mai vreți de la mine? Că nimeni din România nu a adus atâția bani, cum am adus eu, fără să vândă nimic din patrimoniul României, cherestea sau altceva.
Eu am adus bani din vânzări de jucători și din calificări. Așa că, ce mai vreți de la mine?”, a spus Gigi Becali, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT găzduită de emisiunea ”Digi Sport Special”.
Cum etapa viitoare Steaua va juca în deplasare, este vorba despre derby-ul cu Dinamo, meci care se va juca în ”Ștefan cel Mare”, gruparea campioană mai are timp pentru a se decide unde va evolua contra Astrei. Cum variantele ”CFR Cluj” și Severin au căzut, sunt șanse considerabile ca următorul meci acasă al steliștilor să se dispute la Pitești.
Steaua a disputat deja acolo un amical, marți, contra celor de la SCM Pitești, scor 1-0 iar cei de acolo, în frunte cu Mirel Rădoi, au constatat că au avut parte și de susținerea fanilor, ceea ce la București nu se mai întâmplă cam de un an.
Etichete: steaua , steaua-dinamo , stadion steaua , video gigi becali stadion steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ministerul Apărării de la Londra a anunţat vineri că a mobilizat avioane de luptă din flota sa după...