VIDEO Spectacol pirotehnic la derby. Giuleștenii riscă sancțiuni pentru torțe!
14.04.2013, 20:55Suporterii Rapidului au făcut spectacol înaintea începerii derby-ului din Giulești, dintre Rapid și Steaua.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cei aproximativ 10.000 de oameni au încercat să-și încurajeze favoriții, reușind să creeze o atmosferă extraordinară.
La peluză, rapidiștii au realizat o coregrafie în culorile clubului, iar la tribuna a doua au impresionat printr-un spectacol pirotehnic, unele dintre torțe ajungând însă și pe teren.
Suporterii Stelei nu au făcut deplasarea în Giulești, nemulțumiți de faptul că au primit puține bilete, aproximativ 400.
Meciul a început cu o întârziere de aproximativ cinci minute, din cauza fumigenelor, făcliilor şi artificiilor aprinse de suporterii de la tribuna a II-a şi peluza a doua ale stadionului Giuleşti - Valentin Stănescu.
Stadionul Rapidului va fi suspendat
În jur de şase torţe au ajuns pe teren, în jumătatea echipei Steaua, fiind necesară intervenţia pompierilor pentru a le îndepărta.
La solicitarea arbitrului Sebastian Colţescu, organizatorii i-au avertizat pe suporteri prin staţia de amplificare, în două rânduri, să nu mai arunce cu artificii şi torţe în teren pentru că Rapid riscă sancţiuni, mai ales că echipa alb-vișiniilor este recidivistă.
Fazele cele mai importante din derby-ul Rapid - Steaua pot fi urmărite pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: suporteri steaua , rapid steaua , derby rapid steaua , derby giulesti , rapid steaua giulesti , rapid torte , fani rapid torte , atmosfera rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...