VIDEO S-a făcut! Tamaș a semnat cu Steaua! Detaliile contractului și numărul pe care-l va purta pe tricou
15.01.2015, 11:28UPDATE Ora 14:55. Gabi Tamaș a semnat un contract cu Steaua valabil doi ani de zile. Fundașul, în vârstă de 31 de ani, va primi 150.000 de euro la semnătură și 25.000 de euro pe lună.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Sunt fericit pentru că am ales asta, pentru că Steaua este singurul club din România care poate face performanțe. Normal că m-am gândit și la familia mea când am semnat.
Nu-mi este teamă de reacția suporterilor, mai ales dacă evoluțiile mele vor fi foarte bune. Am ales Steaua și pentru că astfel am șanse să revin și la echipa națională.
Sunt 100% pregătit fizic și mâine voi pleca în cantonamentul echipei din Spania”, a spus Tamaș.
30 este numărul pe care Tamaș îl va purta pe tricou la Steaua
31 de ani are Gabi Tamaș
25.000 de euro va fi salariul lunar al lui Tamaș la Steaua
UPDATE Ora 14:14. Gabi Tamaș a ajuns la sediul clubului, însoțit de impresarul Florin Manea. ”Am venit să semnez cu Steaua!”, a declarat fotbalistul.
UPDATE Ora 13:13. Negocierile dintre Florin Manea și Steaua s-au încheiat. Impresarul a plecat de la sediul clubului din Ghencea pentru a se întâlni cu internaționalul român, căruia îi va prezenta contractul.
Tamaș va decide apoi dacă semnează sau nu cu Steaua.
UPDATE Ora 12:14 Florin Manea a explicat că Tamaș a ajuns la un acord de principiu cu Steaua, dar că fundașul mai are și o altă ofertă.
”Am venit să definitivăm discuțiile pe care le-am avut. Eu îmi fac meseria, cel care va decide va fi Tamaș. Mai este o ofertă, nu vreau să dau pronosticuri, eu l-am sfătuit să aleagă cu mintea, nu cu inima!
Este un acord de principiu pentru că altfel nu veneam până aici. Cei de la Steaua l-au înțeles că-i este un pic greu să se rupă de ceea ce simte, dar vă garantez că dacă va ajunge la Steaua va fi profesionist, își va face 100% treaba.
Steaua va câștiga un fotbalist cum e greu să găsești pe piață la ora asta”, a spus Florin Manea, impresarul lui Tamaș, înainte de a intra la negocieri cu oficialii Stelei.
UPDATE Ora 11:49. Detaliile contractuale ale posibilului viitor contract al lui Tamaș la Steaua
Dacă va fi de acord cu propunerea celor de la Steaua, Tamaș ar urma să primească 150.000 de euro la semnătură și un salariu lunar în valoare de 25.000 de euro.
Gabriel Tamaș (31 de ani) este tot mai aproape de un transfer la Steaua. Internaționalul român așteaptă un semn din Ghencea, de la impresarul său Florin Manea, care discută deja detaliile legate de posibilul viitor contract.
Pentru Tamaș ziua de joi, 15 ianuarie, a început foarte devreme. Fundașul a fost la Institutul Național de Medicină Sportivă acolo unde a efectuat vizita medicală.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Oficialii Stelei și-l doresc foarte mult pe fostul jucător al celor de la Dinamo, dar nu în orice condiții. Dacă Tamaș nu va trece examenele medicale, negocierile se vor sista automat. Tocmai de aceea, fotbalistul va merge și vineri, 16 ianuarie, la INMS.
În acest moment, impresarul lui Tamaș, Florin Manea, este la sediul clubului Steaua, acolo unde a demarat deja discuțiile în privința posibilului viitor contract cu Valeriu Argăseală, președintele executiv al Stelei.
Etichete: steaua , gabi tamas , transfer tamas , contract steaua , tamas steaua , tamas negocieri steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...