VIDEO Reghecampf: “Jucăm 4 meciuri în 10 zile. De aceea doream ca meciul cu Vaslui să se dispute duminică“
25.09.2013, 15:34Antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf, a explicat, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea “Fotbal Club“ de la Digi Sport, de ce oficialii roș-albaștrilor n-au fost de acord ca meciul cu FC Vaslui, din etapa a 10-a să fie devansat.
“Aud zilnic tot felul de vorbe, dar la Steaua suntem doar trei persoane care fac programul echipei. Eu cu Meme și cu Valeriu Argăseală ne consultăm pentru ca deciziile luate să fie cele mai bune.
Premier League: Ipswich - Chelsea, luni, 21:45, DGS 2
Premier League: Manchester United - Newcastle, luni, 22:00, DGS 1
E adevărat că Mircea Sandu a vorbit cu noi și ne-a spus să ne gândim ce e mai bine. Jucătorii noștri, care sunt jucătorii unei echipe normale, cum s-a tot spus, a unei echipe care dă cei mai mulți fotbaliști la echipa națională deranjează. Dar nu putem vorbi de un război cu cei de la echipa națională sau cu președintele FRF, Mircea Sandu, pe care-l respectăm foarte mult“, a spus Reghecampf.
Tehnicianul, în vârstă de 38 de ani, a spus și de ce a insistat ca partida cu FC Vaslui să se dispute duminică, și nu sâmbătă cum au dorit cei de la FRF.
“Toată lumea ne critică. Am auzit că n-avem timp să ne revenim după meciul cu Chelsea, dar nu așa se pune problema. Noi vom juca patru partide în doar 10 zile: cu Avântul Bârsana - în Cupă, cu Timișoara - în Liga 1, cu Chelsea - în UEFA Champions League și cu FC Vaslui - tot în Liga 1.
Mai aveam nevoie de o zi de antrenament în plus după meciul cu Chelsea pentru a pregăti foarte bine și meciul de la Vaslui. Consider că jucătorii care vor fi convocați la națională puteau reveni luni dimineață de la Vaslui, la prânz se prezentau la lot, după care aveau timp până vineri și pentru meciul cu Andorra. Dar, dacă așa s-a vrut, asta este, ne supunem, vom vedea cum vom rezolva situația“, a conchis Reghecampf la Digi Sport 1.
Etichete: steaua , laurentiu reghecampf , reghecampf , steaua vaslui , reghecampf scandal nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Sute de oameni s-au adunat pe aeroportul Muan din Coreea de Sud și așteaptă identificarea...