VIDEO Reghecampf explică tactica Stelei: ”Avem același sistem ca și înainte!”
18.02.2014, 21:05Antrenorul Stelei a declarat că n-a schimbat deloc sistemul de joc al Stelei (4-2-3-1) și că Sânmărtean a preluat, teoretic, locul din teren al lui Bourceanu.
La finalul partidei din Ghencea, dintre Steaua și U Cluj, scor 2-0 (DETALII și VIDEO), antrenorul roș-albaștrilor, Laurențiu Reghecampf, a explicat, la flash-interviul pe care l-a acordat pentru Digi Sport, în cadrul emisiunii ”Digi Sport Special”, care este rolul din teren al lui Keșeru, dar și cum a ajuns Chipciu să evolueze ca atacant.
”Am auzit tot felul de discuții în ultimele zile, diverse scheme de joc, dar, dintre toți analiștii de pe la posturile tv, singurul care a ghicit formula corectă a fost Ilie Dumitrescu. Noi jucăm același sistem de joc, profilul jucătorilor s-a schimbat.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
În locul lui Bourceanu este acum Sânmărtean, care a dovedit că poate face la fel de bine și faza defensivă, dar are contribuții și pe atac. Am pregătit foarte bine acest sistem în cele două cantonamente, chiar dacă acolo i-am folosit și pe Piovaccari și pe Kapetanos”, a spus Reghecampf la Digi Sport.
Tehnicianul campionilor a explicat apoi și de ce a mizat pe Chipciu în cele două restanțe cu cei de la Concordia (scor 4-0 - DETALII AICI și VIDEO) și cu U Cluj.
”În momentul de față, avem șase jucători cu profil ofensiv, care pot oricând juca acolo în față. Aceștia sunt Keșeru, Kapetanos, Piovaccari, Stanciu, Chipciu și Tănase, toți pot juca acolo, dar Alex este cel mai bine pregătit acum, are viteză, driblează, intră foarte bine în combinații cu cei din spate”, a completat Reghecampf.
La final, Laurențiu Reghecampf a spus că este mulțumit și de Claudiu Keșeru, dar că acesta mai are nevoie de timp până va ajunge la nivelul pe care și-l doresc toți steliștii.
”Keșeru va intra și el în echipă, are nevoie de timp. Pentru el, pregătirea de iarnă a fost complet altfel și este normal ca el să aibă nevoie de timp, dar este un fotbalist foarte bun. Oricum, la Steaua vor juca numai cei care sunt în formă, nu contează numele sau managerul lor”, a conchis Reghecampf la Digi Sport.
Etichete: steaua - u cluj 2-0 video , reghecampf steaua sistem de joc , reghecampf sanmartean steaua , pintilii sanmartean steaua sistem de joc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vorbind recent pe canalul său YouTube, Dr. Lichtman a declarat că previziunile sale cu privire la...