VIDEO Rednic vrea să oprească hegemonia Stelei cu Patrick Petre. ”A luat toată ambiția tatălui său”
07.08.2015, 18:30Dinamo vrea să oprească hegemonia Stelei din ultimii ani și se bazează și pe experiența și flerul de antrenor al lui Mircea Rednic. Chiar dacă au un lot care, la prima vedere, este mai slab cotat ca cel al rivalilor, roș-albii mizează și pe ambiția tinerilor din lot, care au fost crescuți în propria pepinieră.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În afara lui Nedelcearu, care și-a câștigat locul de titular în primul 11 al roș-albilor, Patrick Petre, băiatul lui Florentin Petre, jucătorul de legendă al ”câinilor”, este un alt fotbalist care bate la porțile titularizării. Dinu Gheorghe, președintele bucureștenilor, este unul dintre cei care-l susține pe tânărul mijlocaș.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
”Patrick poate intra titular în orice moment, asta este clar, dar nimeni nu i-a promis că va fi titular meci de meci. Spre exemplu, cu Timișoara nu a fost utilizat pentru că era și jocul foarte greu, de mare luptă, plus că și noi trebuie să avem grijă de acești copii. Nu-i putem expune așa la orice joc. Rednic contează pe el, asta e clar.
Important este că Patrick se pregătește foarte bine, a luat toată ambiția tatălui său și sperăm chiar să devină mai bun ca Florentin. Poate să joace și cu Steaua, dar e devreme să ne pronunțăm mai sunt ore bune până la startul partidei și se poate întâmpla orice, Doamne Ferește!
Oricum, în acest moment este în primii 15 jucători din lot, poate intra oricând titular sau pe parcurs”, a conchis Dinu Gheorghe la Digi Sport.
Steaua - Dinamo, derby-ul Ligii 1, se va disputa duminică, 9 august, de la ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1. Meciul va putea fi urmărit și pe digisport.ro și pe m.digisport.ro, exclusiv pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Meciul va fi transmis în format LIVE VIDEO&TEXT și pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Etichete: steaua , dinamo , steaua-dinamo , digisport , program digisport , patrick petre , dinamo patric petre
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...