VIDEO Rednic, nemulțumit de jocul Petrolului: ”Contra Stelei nu va fi suficient”
27.02.2015, 23:11VIDEO FC Botoșani - Petrolul 0-1. Ploieștenii s-au impus în Moldova, grație golului marcat de Teixeira, au ajuns la patru puncte în spatele Stelei, care are un meci mai puțin, dar Mircea Rednic nu este mulțumit de jocul echipei sale.
La finalul partidei de la Botoșani, Mircea Rednic a comparat evoluția propriilor elevi din cele două reprize, a spus că cele trei puncte au fost obținute cu șansă, dar și că jocul Petrolului va crește în consistență de la meci la meci.
”Victoria este meritată, mai ales după ce am jucat în repriza a doua. Am început prost meciul, ei au avut două ocazii în startul partidei, am pierdut multe mingi la mijlocul terenului, dar este o victorie meritată, muncită, mai ales după ce am rămas cu un om mai puțin”, a spus Rednic.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Antrenorul ploieștenilor se gândește acum la meciul cu Steaua, de joi, din Cupa României.
”Sunt trei puncte, am îndeplinit obiectivul numărul doi, acum ne pregătim de meciul cu Steaua. Am câștigat cu noroc, dar acum norocul a fost de partea celor mai buni.
Sunt sigur că în meciurile următoare jocul nostru va fi mai consistent, dar acum nu sunt mulțumit. Cu Steaua nu va fi suficient cum am jucat azi. Filip nu va juca, fiind eliminat, dar avem soluții”, a mai spus Rednic.
Într-un final, Mircea Rednic a vorbit și despre șansele ca Tchite să debuteze în tricoul ”lupilor” chiar contra roș-albaștrilor.
”Sper ca Tchite să intre cât mai repede pentru că avem nevoie de un atacant. Nu știu acum dacă va juca cu Steaua, dar va fi acolo. Are destulă experiență pentru a decide, alături de mine, dacă și cât va juca contra Stelei”, a conchis Rednic.
Etichete: steaua , digisport , mircea rednic , program digisport , petrolul steaua , rednic steaua , rednic reactii botosani petrolul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...