VIDEO Rednic anunţă schimbări în echipă, după eşecul cu CSU: "E bine să joace şi alţii"
18.03.2015, 01:08Înfrângerea cu CSU Craiova l-a scos din sărite pe Mircea Rednic. Antrenorul Petrolului le-a reproşat unora dintre jucătorii săi că nu se comportă ca nişte profesionişti şi a anunţat schimbări în primul 11.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Tehnicianul prahovenilor nu şi-a ascuns supărarea după eşecul suferit în faţa craiovenilor, scor 1-2, chiar la Ploieşti.
Antrenorul i-a acuzat pe elevii săi că nu mai pun suflet pe teren.
"E vorba de lipsă de concentrare şi de lipsă de profesionalism. Dacă pe unii jucători nu-i mai interesează campionatul, ar fi bine să spună. E inadmisibil ca, în faţa suporterilor, pe teren propriu, să aibă astfel de evoluţii", a spus, vizibil iritat, Rednic.
În urma înfrângerii cu CSU Craiova, Rednic se gândeşte să acorde mai multe şanse şi jucătorilor care au evoluat mai puţin.
"Măsuri o să iau. Dacă pierd, pierd pe mâna mea. Nu e vorba de măsuri dure, dar e bine să mai joace şi alţii. Poate e mai bine să joc cu jucători mai tineri, mai lipsiţi de experienţă. Pregătim echipa pentru anul viitor şi cred că asta o să fac", a precizat Mircea Rednic.
Cu toate acestea, jucătorii Petrolului consideră că rezultatul din meciul cu echipa lui Sorin Cârţu este nedrept.
"Nu este un rezultat corect. Am ratat şi un penalty şi am avut şi alte ocazii", a declarat Victoraş Astafei.
Etichete: program digi sport , video , liga i , digi sport , digisport , petrolul , mircea rednic , digi sport live , victoras astafei , csu craiova , digi sport online
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...