VIDEO Recunoaşte că a avut noroc la al doilea gol cu Dinamo: "Am vrut să centrez"
06.03.2015, 23:34Gabi Mureşan a fost eroul lui ASA Tg. Mureş în meciul cu Dinamo. Mijlocaşul ardelenilor a marcat o dublă după pauză, cu două execuţii superbe, iar echipa lui Liviu Ciobotariu rămâne neînvinsă pe teren propriu în campionat.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
La finalul partidei, Mureşan a recunoscut că execuţia de la al doilea gol a fost puţin norocoasă, mingea ajungând în poartă deşi el a dorit să centreze.
"Al doilea gol a fost norocos. Am vrut să centrez pe lung, dar s-a dus bine mingea, chiar la vinclu.
La primul gol nu a fost vorba de noroc, am mai multe astfel de goluri, cu şuturi de la distanţă. Mă bucur că mi-am ajutat echipa să revină în joc şi că am câştigat meciul", a declarat Mureşan.
Al doilea gol al lui Mureşan în meciul cu Dinamo
Căpitanul lui ASA este fericit că el şi colegii săi au reuşit să facă publicului din Târgu Mureş un cadou frumos - prima victorie cu Dinamo după mai mult de trei decenii.
"A fost o seară frumoasă. Mă bucur că am reuşit să le îndelinim un vis celor din Târgu Mureş. Am reuşit să învingem Dinamo după mult timp. Acasă jucăm mai bine decât în deplasare, vedem până când putem să o ţinem aşa", a spus jucătorul de 33 de ani.
Deja campion al României cu CFR Cluj, Gabi Mureşan nu crede că poate repeta performanţa şi cu ASA, în ciuda perioadei excelente pe care echipa lui Ciobotariu o traversează.
"La începutul anului nu ne gândeam că o să ne batem pentru locurile 3-4, pentru cupele europene. Odată cu trecerea timpului, s-a văzut că avem valoare şi că putem să ne batem pentru locurile fruntaşe", a încheiat Mureşan.
Etichete: dinamo , program digi sport , video , liga i , digi sport , digisport , digi sport live , gabi muresan , asa tg mures , digi sport online
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...