VIDEO Răzvan Marin şi Patrick Petre calcă pe urmele părinţilor, în Liga 1: "Satisfacţia este enormă"
28.07.2015, 20:55În Liga 1, jucătorii tineri sunt la putere. Răzvan Marin şi Patrick Petre au marcat golurile care au stabilit rezultatul final, 1-1, în meciul Viitorul - Dinamo, din etapa a treia.
Nations League: Grecia - Anglia, joi, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
Fiii foştilor internaţionali Petre Marin şi Florentin Petre se află deja la a doua reuşită pe prima scenă, iar părinţii celor doi au mari speranţe pentru carierele lor.
Petre Marin şi Florentin Petre au toate motivele să fie mândri de fiii lor. Partida din ultima rundă dintre Viitorul şi Dinamo a fost decisă de reuşitele celor doi jucători.
Răzvan Marin şi Patrick Petre se află fiecare la cel de-al doilea gol în Liga 1 şi se numără printre cei mai tineri marcatori din acest sezon.
"Ca la orice părinte, satisfacţia este enormă. Mă bucur pentru el, este un copil bun, a făcut sacrificii pentru a ajunge aici, dar pentru el este doar începutul.
A făcut pasul către echipa mare acum trei ani de zile, a început să se acomodeze cu seniorii, iar anul acesta a început foarte bine pentru el şi sper să o ţină tot aşa", a spus fostul fundaş stânga al Stelei pentru Digi Sport.
La fel de bucuros este şi Florentin Petre: "Am fost foarte încântat de evoluţia lui Patrick. În momentul când a intrat s-a văzut o schimbare de atitudine".
Atât Răzvan Marin, cât şi Patrick Petre, şi-au depăşit deja părinţii la un capitol. Au marcat primele lor goluri în Liga 1 la vârste mai fragede decât taţii lor.
"Dacă rămâne la fel de modest şi va munci de două ori mai mult, va fi un jucător important pentru fotbalul românesc", spune Petre Marin despre fiul său.
"Patrick se antrenează foarte bine, antrenorul l-a lăudat, acum totul depinde numai de el", a precizat, la rândul său, Florentin Petre.
Răzvan Marin are 19 ani, în timp ce Patrick Petre este cu un an mai mic.
Etichete: liga 1 , dinamo , video , petre marin , viitorul , florentin petre , razvan marin , patrick petre
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Lipsa autostrăzilor din țara noastră este taxată dur de ambasadorul Turciei în România, Özgür...