VIDEO Răzvan Lucescu speră să nu aibă la Petrolul problemele din Giulești: "Am făcut cea mai mare greșeală"
03.04.2014, 18:52Răzvan Lucescu a ales să se întoarcă în Liga 1, la Petrolul, unde va sta cel puțin până la finalul acestui sezon.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fostul selecționer al României se teme de faptul că s-ar putea repeta ultima perioadă de la Rapid, când nu a mai reușit să obțină performanțele foarte bune din sezonul 2005-2006, când a izbutit să ajungă până în sferturile Cupei UEFA.
"Am făcut cea mai mare greșeală când m-am întors la Rapid, în anul 2011, iar eu am spus că vreau Cupa și campionatul. Venisem la o echipă obișnuită cu locurile 7-8, cu o anumită mediocritate, fără nicio participare în grupe, iar în Cupă sferturile era cel mai bun tur pe care l-au atins. Steaua s-a dus an de an în grupe de la Walter Zenga încoace, a acumulat o experiență uriașă, în timp ce Rapid a început cu un an mai târziu, dar nu a avut continuitate.
Am vrut campionatul și Cupa crezând că voi motiva jucători obișnuiți cu o stare de conflict. Am avut presiune, la primul rezultat negativ publicul era ironic, patronul ne contesta, știți cum se comporta. Același lucru se poate întâmpla și la Petrolul. Când nu au mers lucrurile așa cum își doreau cei de aici, a apărut o stare de neîncredere, apoi blocajul", a spus Lucescu, ÎN DIRECT la emisiunea Fotbal Club, de pe Digi Sport 1.
În ultimul mandat de la Rapid, Răzvan Lucescu a fost aproape să câștige Cupa României, după o finală pierdută cu Dinamo pe Arena Națională, scor 0-1, acum doi ani.
Etichete: lucescu steaua , petrolul lucescu , rapid lucescu , lucescu grupe steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...