VIDEO Raul Rusescu: ”Este ciudat că alergăm după ASA. Ne simțim bine, avem șanse mari de a câștiga titlul!”
16.05.2015, 21:15VIDEO FC Brașov - Steaua 2-3. Roș-albaștrii au fost conduși în două rânduri de echipa de sub Tâmpa, dar s-au impus în final grație dublei lui Raul Rusescu. Atacantul bucureștenilor este optimist acum în privința titlului.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Rusescu n-a fost titular la Brașov, dar a fost introdus de către Costel Gâlcă în prima parte a reprizei a doua, în locul lui Țucudean, minutul 52, la scorul de 2-1 pentru ”stegari”. Apoi, Rusescu a avut nevoie de doar opt puncte pentru a înscrie de două ori și de a aduce victoria echipei sale, care speră în continuare la titlu.
”Este o victorie importantă pentru noi, mai ales că am revenit pe primul loc. Sper să ne menținem pe această poziție și după finalul acestei etape.
Mă bucur și pentru cele două goluri, mai ales că, din păcate pentru mine, am avut un an foarte greu, psihic și fizic, cu multe accidentări, unele destul de grave. Sper ca sezonul viitor să fie mai bun pentru mine”, a spus Rusescu.
”Nu am avut o jumătate bună de sezon”
Chestionat dacă viitorul său este legat de Steaua, fotbalistul, care este împrumutat de la FC Sevilla, finalista Europa League, a replicat:
”Nu știu dacă la Steaua sau în altă parte. Sunt anumite clauze în contract... Dacă acestea vor fi respectate, voi fi la Steaua.”
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Referitor la lupta pentru cununa cu lauri, Raul Rusescu spune că Steaua are forța de a câștiga toate partidele până la final și de a deveni iar campioană.
”Până la meciul cu FC Botoșani, avem miercuri finala Cupei Ligii, apoi altă finală și altă finală și altă finală și tot așa până la final. Suntem pregătiți să câștigăm.
Este ciudat că alergăm după ASA, am avut 13 puncte avans și acum alergăm să recuperăm unul. Din păcate pentru noi, nu a fost o jumătate bună de sezon. Important este că noi ne simțim bine și că avem șanse destul de mari de a câștiga campionatul”, a conchis Rusescu.
Etichete: steaua , digisport , raul rusescu , program digisport , brasov steaua , rusescu declaratii brasov steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...