VIDEO Rapid - Viitorul 2-1, galeria i-a cerut iarăși lui Sabău să demisioneze!
30.09.2012, 10:40Rapid a avut mult de furcă duminică seară, contra Viitorului Constanța. Giuleștenii s-au impus greu, cu 2-1, exact în momentul în care galeria începuse să ceară din nou demisia lui Ioan Ovidiu Sabău.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Succes gâfâit
Oaspeții au fost cei care au început mai bine meciul, iar Toșca a avut o primă acțiune în minutul 3, remarcându-l pe Pecanha. Gazdele au replicat prin Ioniță (5, 12|), care, titularizat în locul lui Herea, a arătat o bună dispoziție de joc, deși mai are de lucru din punct de vedere fizic. Prima ocazie însemnată a venit în minutul 22, când Alexandru Coman i-a centrat ideal lui Grigore, care a trimis pe lângă poartă cu capul.
Șase minute mai târziu, Ioniță avea să-și anunțe golul din minutul 29. Mai întâi, acesta a reluat din centrul careului direct în brațele lui Vâtcă o centrare venită de la Bozovic, pentru ca în minutul 29 să nu mai greșească ținta. Servit perfect de Dorin Goga, atacantul trecut și pe la FC Koln a plasat bine balonul lângă bară cu capul, iar scorul avea să rămână neschimbat până la pauză, în pofida unei ocazii bune semnate de Alibec în minutul 44.
Cea de-a doua parte a început cu șuturile lui Wallace (48) și Teixeira (52), pentru ca apoi jocul să treneze. Alibec l-a mai înviorat în minutul 70, când a alunecat după ce-și făcuse o minge pe piciorul stâng rămânând singur cu Pecanha. A fost un semnal de alarmă care a vestit golul din minutul 74, când Bejan a venit complet nemarcat la un corner și a egalat printr-o imparabilă lovitură de cap.
Aproape imediat, suporterii au început să-i ceară demisia lui Ioan Ovidiu Sabău, lucru care nu s-a întrerupt decât după ce Grigore a marcat pentru trei puncte în minutul 87. Până la final nu s-a mai întâmplat nimic, iar tehnicianul Rapidului mai rezistă în funcție cel puțin o săptămână, până la meciul de sâmbătă, din deplasare, cu CS Severin.
LIVE TEXT
Min - 90+3: Fluier final, gazdele câștigă destul de greu
Min - 87, GOOOL RAPID, 2-1: Nicolae Grigore readuce Rapidul în avantaj după o ieșire aiurea pe un corner a lui Vâtcă
Min - 80: Iese Bozovic, intră Milisavljevic
Min - 79 : Wallace este avertizat
Min - 78: Ilijoski are o ocazie bună, dar trimite mult peste poartă din interiorul careului, iar suporterii îl apostrofează pe macedonean
Min - 74 GOOOL VIITORUL, 1-1: Bejan înscrie cu capul după un corner!
Min - 73: Iancu îi lasă locul lui Gavra
Min - 68: Toșca este schimbat cu Claudiu Herea
Min - 70: Ocazie mare pentru Viitorul! Alibec scapă singur pe dreapta, intră în careu, dar alunecă după ce își face mingea pe piciorul stâng!
Min - 59: Alibec șutează la poartă, dar mingea iese în corner
Min - 55: Alexandru Ioniță îi lasă locul lui Blaze Ilijoski
Min - 53 : Galben pentru Alexandru Coman
Min - 52: Teixeira se descurcă bine în careul oaspeților, dar trimite pe lângă poartă
Min - 48: Wallace trimite puternic din dreapta în plasa laterală
Min - 46: Jocul a fost reluat
Min - 45+1: Se termină prima repriză, Rapid conduce cu 1-0
Min - 44: Alibec își face o minge pe partea stângă, dar șutează în plasa laterală dintr-o poziție bună
Min - 35 : Bozovic vede cartonașul galben
Min - 28, GOOOL RAPID, 1-0: Dorin Goga îi centrează din stânga lui Ioniță, care nu mai greșește lovitura de cap și înscrie plasat!
Min - 27: Bozovic îl servește perfect pe Ioniță, care, aflșat în centrul careului, trimite cu capul direct în brațele lui Ioniță
Min - 22: Coman centrează excelent pentru N. Grigore, care trimite însă cu capul pe lângă poarta lui Vîtcă
Min - 15: Ioniță șutează slab de la marginea careului de 16 metri
Min - 7: Acțiune pe dreapta a lui Ioniță, care pătrunde în careu, dar șutul este blocat de un fundaș și mingea se duce într-un corner rămas fără niciun rezultat
Min - 3: Toșca se descurcă bine pe partea stângă, centrează, însă Pecanha reține
Min - 1: A început meciul
ECHIPELE DE START
Arbitru: Paul Unimatan (Zalău)
Asistenți: Cristian Nica (Ploiești) și Alexandru Cerei (Cluj-Napoca)
Etichete: gica hagi , rapid , liga i , viitorul constanta , rapid - viitorul , etapa a 10-a
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...