VIDEO Rapid - Dnepr 1-3. Slăbiciuni de început de an
24.01.2013, 18:32Rapid București a pierdut cu 1-3 primul meci amical din această iarnă, disputat contra ucrainenilor de la Dnepr Dnepropetrovsk. Unicul gol al giuleștenilor a fost marcat de Florin Călin, în minutul 72.
![rapid dnipr](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTAxdHJhbnNjb2Rlci5yY3Mt/cmRzLnJvJTJGc3RvcmFnZSUyRjIwMTMl/MkYwMSUyRjI1JTJGMjU5NzlfMjU5Nzlf/cmFwaWRfZG5pcHIuanBnJnc9MTA2MCZo/PTYzNiZoYXNoPTI5MTE0ZGJmODM5YTA0NTUxNGZhZTY4OTA0NDQzMmM5.thumb.jpg)
SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
Antrenorul ucrainenilor, Juande Ramos - dublu câștigător al Cupei UEFA, cu FC Sevilla - a aliniat o echipă din care nu au lipsit Konoplyanka sau Kalinic, dar nici portarul Jan Lastuvka, rezerva lui Petr Cech de la echipa națională a Cehiei. Marian Rada a trimis în teren un prim 11 în care a îmbinat experiența cu tinerețea.
Principala urmăritoare a lui Șahtior Donețk din campionatul ucrainean a deschis repede scorul, Mandzyuk punctând cu capul, după un corner de pe dreapta, în minutul al șaptelea. Până în minutul 25, doar esticii au avut ocazii importante de poartă, trecându-și în cont o bară (20). Octavian Abrudan a ratat cea mai mare ocazie a primei reprize pentru "alb-vișinii", trimițând pe lângă poartă din doar câțiva metri, după o centrare a lui Herea, deviată pe traseu de Pancu (28). Ciolacu a trecut și el pe lângă egalare, dar a fost blocat excelent de Lastuvka (34), iar Herea a trimis alături de poartă, cu câteva minute înainte de pauză.
La nouă minute de la reluare, Zozulya a dublat avantajul, profitând de o deviere nefericită a lui Octavian Abrudan, care l-a lăsat liber în doi metri. Apoi, Kalinic a fost protagonist în două faze spectaculoase - a reluat din foarfecă peste poartă (58), apoi a trimis în vinclu dintr-o lovitură liberă de la margine careului (62).
Matheus a punctat și el, în minutul 70, când portarul Virgil Drăghia - intrat la pauză în locul lui Pecanha - a dat impresia că mingea a trecut prin el, la un șut trimis din apropiere. Două minute mai târziu, Florin Călin - 19 ani, introdus tot pe parcursul reprizei secunde - a dat gol din pasa lui Mihai Roman, la prima apariție în tricoul Rapidului.
![](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnN0b3JhZ2UwMWRpZ2lzLnJjcy1yZHMu/cm8lMkZzdG9yYWdlJTJGMjAyNCUyRjAy/JTJGMTklMkYxOTA2ODgyXzE5MDY4ODJf/ZGlnaXNwb3J0LXdoYXRzYXBwLmpwZyZo/YXNoPTlmMDRmYWU3ZWMyYWQxMjEyMDczYWNmMWNkYTQ4ZDk5.jpg)
Următorul meci amical al Rapidului este cel cu ungurii de la Videoton, programat pe 27 ianuarie.
Echipa de start a giuleștenilor:
Pecanha - Ad. Grigore, Abrudan, Oros, Șt. Mardare - Grigorie, N. Grigore, Al. Coman - Pancu - Herea, Andrei Ciolacu;
Antrenor: Marian Rada.
LIVE TEXT & VIDEO
Min. 90+1: Fluier final
Min. 87: Șansă de gol pentru Rapid! Mihai Roman a tras puternic dintr-o lovitură liberă de la 17 metri, dar mingea a fost deviată și a trecut peste poarta lui Dnepr
Min. 80: Ocazie pentru Dnepr! Portarul Drăghia a scos de pe linie o minge trimisă cu capul de ucraineni, pe direcția lui, în urma unui corner de pe dreapta
Min. 72: GOOOOL Rapid! Florin Călin reduce din diferență pentru formația antrenată de Marian Rada. Mihai Roman a construit bine pe dreapta, a pătruns în careu și a pasat pe jos pentru finalizarea din prima a lui Călin
Min. 70: GOOOOL Dnepr! Matheus duce scorul la 0-3, cu un șut din prima, la colțul scurt, la care portarul Drăghia a greșit grav
Min. 62: Bară pentru Dnepr! Același Kalinic a executat frumos o lovitură liberă de lângă careu, dar mingea a lovit încheietura barelor de la colțul scurt
Min. 58: Reluare spectaculoasă, din foarfecă, a lui Kalinic, dar mingea trece peste poartă
Min. 54: GOOOOL Dnepr! Ucrainenii își dublează avantajul prin Zozulya, care a îndeplinit o simplă formalitate din doi metri, la o minge centrată de pe stânga și deviată de Abrudan, care l-a păcălit, astfel, pe portarul Drăghia
Min. 52: Daniel Pancu a tras direct pe poartă dintr-o lovitură liberă, cu un șut pe jos, dar Lastuvka a prins cu siguranță
Min. 46: Schimbări la Rapid: ies Alexandru Coman, Adrian Grigore și Pecanha, înlocuiți de Mihai Roman, Ionuț Voicu și Drăghia
Min. 46: Începutul reprizei secunde
Min. 45+1: Fluier de pauză
Min. 41: O nouă șansă de gol pentru Rapid! Ovidiu Herea a fost și el aproape de gol, cu un șut cu efect, dar a trimis cu puțin pe lângă poarta apărată de Lastuvka
Min. 35: Primul cartonaș galben al partidei este încasat de Konoplyanka
Min. 34: Ocazie pentru Rapid! Ciolacu a recuperat în careul lui Dnepr și a tras către colțul lung, dar Lastuvka a respins foarte bine, evitând să îi dea mingea în picior lui Ștefan Grigorie, care aștepta foarte bine pe respingere, șângă portarul echipei antrenate de Juande Ramos
Min. 31: Încă o șansă pentru giuleșteni! În prima fază, portarul Lastuvka a ieșit din careu și a respins cu capul. Apoi, Nicolae Grigore a primit în marginea careului, zonă centrală, dar s-a mișcat greu și a fost deposedat de apărătorii grupării ucrainene
Min. 28: Ocazie imensă pentru Rapid! Octavian Abrudan a fost aproape să de agolul egalării, cu o reluare din opt metri, la o centrare a lu iHerea, deviată de Pancu
Min. 26: Pecanha prinde un șut trimis direct pe poartă de Konoplyanka, dintr-o lovitură liberă de la circa 20 de metri, ușor lateral stânga
Min. 24: Ocazie pentru ucraineni! Jucătorii lui Dnepr au combinat dezinvolt în apropierea careului giuleștean și au centrat la bara a doua, pentru același Konoplyanka, dar acesta a reluat greșit, iar Pecanha a cules mingea trimisă înalt
Min. 20: Bară pentru Dnepr! Konoplyanka a pătruns pe stânga și a tras din unghi închis, pe lângă portarul Pecanha, dar în bară. Mingea a ricoșat înapoi în teren, iar un mijlocaș al lui Dnepr a încercat să reia la poartă, dar a fost blocat de un apărător al românilor
Min. 11: Herea trage cu dreptul, din afara careului, dar portarul Lastuvka reușește să rețină în doi timpi. Goalkeeper-ul ocupantei locului secund din Ucraina a fost aproape de o gafă în fața unui atacant rapidist
Min. 10: Ucrainenii rămân periculoși, giuleștenii ies cu greu din jumătatea proprie
Min. 7. GOOOOOL DNEPR! Mandzyuk deschide scorul după un corner, la care fundașul advers a reluat imparabil cu capul
Min. 3. Ucrainenii au început mai incisiv partida și mențin un pressing avansat, care-i obligă pe fundașii rapidiști să paseze des la Pecanha
Min. 1. A început partida
Etichete: giulesti , sahtior donetk , ucraina , rapid bucuresti , dnepr , debut amicale , dnepr dnepropetrovsk , rapid - dnepr , live rapid - dnepr , video rapid - dnepr , online rapid - dnepr , live text rapid - dnepr , rapid - dnepr 1-3 , rezumat rapid - dnepr 1-3 , video rapid - dnepr 1-3
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
![Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnMuaXcucm8lMkZnYXRld2F5JTJGZyUy/RlptbHNaVk52ZFhKalpUMW9kSFJ3SlRO/QkpUSkdKVEpHJTJGYzNSdmNtRm5aVEE0/ZEhKaGJuTmpiMlJsY2k1eVkzTXQlMkZj/bVJ6TG5KdkpUSkdjM1J2Y21GblpTVXlS/akl3TWpVbCUyRk1rWXdNaVV5UmpFeUpU/SkdNakU0T0RVNU4xOHlNVGc0JTJGTlRr/M1gwTlBWRkpQUTBWT1NWOVFURVZEUVZK/RlgwbFAlMkZTRUZPVGtsVFh6QXdORjlK/VGxGVlFVMWZVR2h2ZEc5eiUyRlgwZGxi/M0puWlY5RFlXeHBiaTVxY0djbWR6MDFP/VEFtJTJGYUQwek16QW1hR0Z6YUQwM05U/UTRZbUkxTURoaE16VTNNR1l6WVRNeE56/UTBZekJsWldOa1pXWmtPQSUzRCUzRC50/aHVtYi5qcGcmdz0zODAmaD0yMjgmaGFz/aD05MGM1ZTM1MmUwZWM1NjVlNGNkYjYwMDE3ZDA0MjBmYQ==.thumb.jpg)
Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de...