VIDEO Rada: “Precipitarea la finalizare și delăsarea mijlocașilor ne-au costat“
03.03.2013, 23:22Antrenorul giuleștenilor, Marian Rada, era destul de supărat la finalul derby-ului Rapid - Dinamo 0-1 (VIDEO). Rada, care a spus că s-ar fi mulțumit și cu un egal, a explicat, ÎN DIRECT la “Digi Sport Special“, de ce echipa sa a pierdut partida.
“A fost un joc echilibrat din care orice echipă putea câștiga. Am dominat jocul destul de clar în prima repriză, dar lipsa de experiență ne-a costat în final. În partea a doua am cedat mijlocul terenului, apărarea n-a mai fost susținută cum trebuie și de aici și înfrângerea. Plus că și pe benzi am fost complet depășiți de cei de la Dinamo. Arbitrajul nu vreau să-l comentez, nu a influenţat în niciun fel rezultatul, a făcut şi el ce a putut“.
Rada este dezamăgit că n-are soluții viabile pe banca de rezerve și a spus că accidentarea lui Dică a contat decisiv în derularea ostilităților din teren.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
“Din păcate, Dică n-a mai putut continua, din cauza unei accidentări, apoi a trebuit să-l trec pe Herea pe trei posturi, ceea ce nu e normal. Prin aceste schimbări ne-am dereglat complet. Sincer, eu mă mulțumeam și cu un egal, dar băieții și-au dorit foarte mult victoria. Ei bine, din acest entuziasm a apărut delăsarea pe faza defensivă, precipitarea la finalizare și înfrângerea“, a spus Rada la Digi Sport.
În legătură cu neînţelegerea de la înlocuirea lui Coman, Rada a spus:
“A fost o neînţelegere, secundul Sandu Tăbârcă mi-a zis că nu mai poate şi trebuie schimbat Coman, iar eu am înţeles de Roman, Când am văzut că iese Coman, am strigat la Roman şi i-am zis să iasă, deşi nu ştiam care voia să iasă de pe teren. Dar s-a rezolvat“.
Etichete: marian rada , rapid-dinamo 0-1 video , rezumat rapid - dinamo 0-1 video , reactii marian rada , reactii rada
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...