VIDEO Puștiul care a salvat "câinii". Eroul lui Dinamo, Dorin Rotariu, a iscat un scandal-monstru în Liga 1
29.07.2013, 10:25Dorin Rotariu (18 ani) este unul dintre cei mai promițători puști pe care-i propune campionatul României, iar golul său superb marcat în poarta Vasluiului, la victoria cu 2-0 a lui Dinamo, nu face decât să confirme speranțele mari puse în calitățile sale.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Tânărul mijlocaș a marcat primul său gol în "alb-roșu" chiar în ziua în care a împlinit 18 ani! (DETALII)
Ionuț Negoiță speră că Rotariu va fi achiziția verii pentru echipa sa, iar contractul "blindat" al jucătorului promite totodată un transfer foarte reușit în anii următori. Sosirea lui Rotariu în Ștefan cel Mare a fost marcă însă de un scandal uriaș. Puștiul deținut de Poli Timișoara a semnat cu Dinamo, iar Adrian Porumboiu, supărat că l-a pierdut, l-a demis pe unchiul său de la Vaslui, unde acesta era antrenor secund!
Transferul l-a costat postul pe unchiul său
Iosif Rotariu nu a dorit să influențeze alegerea tânărului fotbalist, atunci când a venit vorba despre semnarea unui contract profesionist, deși patronul moldavilor i-a cerut expres acestuia să facă tot posibilul pentru ca "bijuteria" familiei să ajungă la Vaslui.
Nu s-a întâmplat așa cum și-a dorit Porumboiu, care l-a dat afară pe Rotariu senior, reproșându-i că l-a sfătuit pe junior să meargă la Bucureşti! Supărat din cauza atitudinii patronului, antrenorul Gabi Balint a decis să plece în semn de prostest înaintea sezonului, lăsându-i locul pe bancă lui Ilie Stan, un tehnician obișnuit cu retrogradările din Liga 1.
"El (n.r. Dorin Rotariu) avea contract semnat cu Dinamo, eu nu am știut de acest lucru. Domnul Iancu mi l-a arătat și dânsul mi-a spus clar că el preferă oferta echipei Dinamo, în dauna celei de la Vaslui", a explicat ulterior Iosif Rotariu.
Câștigă doar 2.000 de euro lunar
Mijlocaşul a semnat cu “câinii” un contract pe șase sezoane, perioadă în care va câştiga 2.000 de euro lunar. Marian Iancu, cel care deţinea drepturile federative ale lui Rotariu, va încasa jumătate din viitoarea sumă de transfer a fotbalistului de la Dinamo.
Dinamo nu a plătit niciun ban pe transferul lui Rotariu, dar Poli Timișoara a rămas cu 50% din drepturile federative ale jucătorului. Născut pe 29 iulie 1995, el a marcat cu doar câteva ore înaintea aniversării, având astfel un motiv dublu de sărbătoare în meciul cu FC Vaslui, echipa care l-a dorit atât de mult în această vară.
"Nici nu puteam să-mi doresc mai mult de un gol și cele trei puncte. Aproape că era să plâng și este un moment pe care vreau să-l am cât mai des. O să le fac cinste colegilor după antrenament", a declarat Dorin Rotariu la finalul partidei, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
- 450.000 de euro valoarează Dorin Rotariu, conform transfermarkt.de
- lovește mingea la fel de bine cu ambele picioare și se simte cel mai bine în flancul stâng
- îi expiră contractul cu Dinamo tocmai în 2019
Etichete: iosif rotariu , dorin rotariu , rotariu dinamo , gol dorin rotariu , dinamo vaslui 2-0 video , gol rotariu , gol rotariu dinamo vaslui , rotariu gol video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...