VIDEO Primul amical din Austria, primele probleme la Steaua. Erori grave în defensivă și portari nesiguri
25.06.2015, 01:04Steaua a pierdut la limită primul amical din al doilea cantonament al verii, 4-5 cu Austria Klagenfurt, dar evoluția roș-albaștrilor din primele 45 de minute a fost extrem de slabă, pusă pe seama oboselii la final.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Echipa gazdă, nou promovată în liga a doua din Austria, conducea cu 3-0 încă din minutul 10, toate golurile fiind marcate în doar șapte minute. Haosul este cuvântul care poate descrie cel mai bine starea de spirit din rândul campioanei României, care a început amicalul cu o linie defensivă apropiată de cea standard. Doar Târnovan a fost trimis în flancul stâng pentru a se vedea dacă este o soluție pentru atunci când Guilherme nu va putea fi folosit. În rest, Papp, Varela și Toșca, titulari de drept în sezonul trecut, în timp ce portar a fost Florin Niță.
Iar Rădoi s-a edificat rapid în privința lui Târnovan, care a fost înlocuit cu Râpă în minutul 30. A fost momentul în care Toșca a revenit pe postul său de bază, cel de fundaș stânga, în timp ce Râpă s-a dus pe dreapta iar Papp și Varela au asigurat axul central.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
La toate golurile marcate în primele 10 minute, apărarea roș-albaștrilor s-a întrecut în gafe care mai de care mai hilare. Impresia jenantă a primelor 45 de minute, în care gazdele au mai avut și o bară, a mai fost cât de cât estompată de bara lui Enceanu (40). Steaua a reintrat în joc grație unei gafe a portarului Austriei, coautor la primul gol al bucureștenilor, marcat de Țucudean (47), dar erorile din apărare au continuat și în partea a doua.
Nici Cojocaru n-a reușit prea multe în repriza a doua, semn că Steaua chiar are nevoie de un portar de top dacă jinduiește la grupele UEFA Champions League. Tânărul goalkeeper a încasat și el două goluri, unul după un lob de efect, precedat însă de o gafă a lui Tamaș.
La debut, Tudorie a marcat - Muniru a gafat
Mirel Rădoi i-a utilizat în acest amical cu Klagenfurt și pe cei mai recenți fotbaliști transferați în Ghencea, Sulley Muniru și Alexandru Tudorie.
Fostul jucător al celor de la CFR Cluj, fratele mult mai celebrului Muntari de la AC Milan, a făcut parte din echipa trimisă pe teren din start și a făcut pereche la ”închidere” cu Tănase. Din păcate pentru el, ghanezul a greșit flagrant chiar în minutul 5, la faza golului doi marcat de gazde. Practic, eroarea sa a declanșat contraatacul din care s-a făcut 2-0. După aceea, Muniru nu a mai gafat, dar a fost evident că a fost marcat de acea gafă.
Tudorie, în schimb, a intrat cu tupeu în repriza secundă și a și marcat pe final. Atacantul adus de la Oțelul a bifat primul său gol în tricoul roș-albaștrilor după o acțiune excelentă a lui Chipciu, care l-a pus în ipostaza de a fi singur în fața porții adverse.
Steaua (prima repriză): Niță - Papp, Varela, Toșca, Târnovan (Râpă 30) - Muniru, Tănase - Ad. Popa (Chipciu 40), N. Stanciu, Enceanu - G. Iancu (Țucudean 40)
Steaua (a doua repriză): Cojocaru - Râpă, Luchin (Papp 88), Tamaș, Guilherme - Breeveld, Neagu - Grădinaru (Vl. Mihalcea 80), Tudorie, Chipciu - Țucudean
Director sportiv: Mirel Rădoi
Antrenor: Massimo Pedrazzini
VIDEO cu rezumatul meciului Stelei
Etichete: steaua , digisport , program digisport , amical steaua , portari steaua , program digisportâ , probleme steaua amical , gafe steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...