VIDEO Porumboiu îşi pune jucătorii la zid: "Și dacă veneau de la nuntă jucau mai bine. Noi ne-am făcut viața grea!"
18.09.2012, 00:20Finanțatorul Vasluiului, Adrian Porumboiu, a fost mulțumit de deznodământul partidei cu Severin, dar a taxat jocul slab al elevilor lui Șumudică
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
"Dacă nu tratezi fotbalul cu respect, se întâmplă ce se întâmplă. Şi dacă veneau de la nuntă, câţiva jucători ar fi jucat mai bine. Îmi dau foarte mult de gândit. Am jucat submediocru. Nu am reuşit să practicam un joc de calitate. M-am obişnuit, de acum sunt tăbăcit. Te supără treburile astea", a spus Porumboiu, în direct la Digi Sport.
Fostul arbitru a comentat și faza din prelungiri, în urma căreia N’Doye a marcat golul victoriei. "Am văzut reluările la televizor la mine în lojă, așa că cine invocă ceva la faza asta, atunci nu a văzut bine. A fost un luft al jucătorului de la Severin, apoi N’Doye a luat prim planul și a marcat. Pentru mine nu sunt condiţiile îndeplinite pentru acordarea unui fault în atac. Am văzut de trei ori reluările. Dacă se inversau rolurile, credeți că se acorda penalty la o astfel de fază", a mai spus Porumboiu.
Chestionat în privința vizitei pe care a făcut-o la vestiare în pauza meciului, Porumboiu a spus că acesta este un obicei de-al lui: "Mi-am făcut un obicei să intru la cabine. Intru în cabină, stau pe un scun, nu zic nimic. Mi-am făcut un obicei, ce dacă am intrat la cabine? Nu l-am împuşcat pe Şumudică! Cei care insistă, le spun acum: nu îl demit pe Şumudică. Nici dacă pierdeam nu îl demiteam. Nu e permis să jucăm aşa. Am întâlnit o echipă căreia trebuia să îi dăm cinci, şase goluri. Sper să nu mă duc la pauză şi la Braşov, că tot e Hizo acum acolo", a conchis Porumboiu.
Etichete: liga i , adrian porumboiu , vaslui-severin 2-1 , reactii porumboiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Sute de oameni s-au adunat pe aeroportul Muan din Coreea de Sud și așteaptă identificarea...