VIDEO Petrolul s-a întors din primul cantonament, dar problemele nu au dispărut
30.01.2015, 14:03Început de an plin de probleme la Petrolul. Jucătorii au restanţe financiare, trei oameni de bază au plecat deja, iar în amicale echipa a înregistrat numai înfrângeri.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Jucătorii Petrolului s-au întors din primul cantonament cu gândul la restanţele financiare vechi de câteva luni.
Albin, Prso şi Gerson au părăsit deja echipa din cauza problemelor, iar Tamuz şi Geraldo se pregătesc şi ei.
"Geraldo e căpitanul echipei, un jucător important şi un coleg important. E la final de contract, fiecare jucător îşi pune semne de întrebare", a declarat antrenorul ploieştenilor, Mircea Rednic.
În schimb, Teixeira, care este dorit de Steaua, nu s-a înţeles cu roş-albaştrii, dar recunoaşte că o altă ofertă l-ar convinge să plece de la Petrolul.
"Îmi place să fiu la Petrolul, îmi place foarte mult. Problema apare când contractul nu e respectat, trebuie să mă gândesc la mine, la viitor", a explicat portughezul.
Problemele s-au resimţit şi în cele trei amicale din primul cantonament - ploieştenii au pierdut toate cele trei meciuri, fără să înscrie vreun gol.
Din luna februarie, Digi Sport va transmite gratuit toate cele 9 meciuri ale etapei din Liga 1, plus Cupa Ligii, fără costuri suplimentare pentru abonații de cablu RCS & RDS.
Etichete: program digi sport , video , liga i , digi sport , digisport , petrolul , mircea rednic , digi sport live , filipe teixeira , digi sport online
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...