VIDEO PETROLUL - CEAHLĂUL 5-0. Triplă Hamza, Grozav marchează primul gol pentru ploieșteni!
21.07.2012, 09:41Debut de senzație pentru Petrolul în noua ediție de campionat. Formația antrenată de Mircea Rednic a făcut un show total contra Ceahlăului, învingându-i pe nemțeni cu scorul de 5-0, la capătul unei partide absolut entuziasmante.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Petrolul e din nou la mare preț
Peste 10.000 de suporteri au îndurat canicula din tribunele stadionului din Ploiești, dar chinul a meritat. Veniți să-i vadă la lucru pe cei din lotul descălecat de la Universitatea Cluj, fanii au avut în primul parte de teribilul Hamza. Fotbalistul adus aproape într-o glumă în iarnă a fost cel mai bun de pe teren, rezolvând practic soarta partidei încă din minutele 12 și 17. La 2-0, gazdele au mai slăbit puțin ritmul, dar nu s-a pus nicio secundă problema ca Ceahlăul să revină în meci, deși nemțenii au mai echilibrat puțin balanța de pe teren. Au făcut-o însă strict la capitolul posesiei, în timp ce singura ocazie mai răsărită a venit după un șut al lui Stana, respins în corner de Bornescu.
Cel de-al treilea gol a purtat semnătura lui Grozav, care a fost de altfel și pe post de servant la alte două reușite. În plus, tot Grozav a gândit și faza de la ultimul gol, cel al lui Szukala.
În concluzie, Petrolul a învins Ceahlăul în joc de glezne. Cel puțin vineri, jucătorii prahovenilor au arătat excelent, ca o echipă bine articulată. Acum rămâne de văzut dacă elevii lui Rednic au prins pur și simplu o zi bună sau chiar sunt o formație care va conta mult în lupta pentru primele locuri ale actualei ediții de campionat. Etapa viitoare, Petrolul va evolua în deplasare, cu FC Vaslui, în ceea ce se anunță încă de pe acum drept cel mai interesant meci al rundei a doua.
LIVE TEXT
min 86 GOOOL PETROLUL: Szukala stabilește scorul final după o centrare de pe stânga a lui Guilherme
min 75 GOOOL PETROLUL: Hamza înscrie pentru a treia oară în acest meci
min 49 GOOOL PETROLUL: Grozav marchează printr-un șut la colțul lung
min 29: Hamza nu-l poate învinge pe Jovic din șase metri
min 18: galben pentru Mustivar
min 17 GOOOL PETROLUL: Hamza marchează cu capul din careu de la 10 metri
min 12 GOOOL PETROLUL: Hamza marchează din poziţie centrală după o pasă printre a lui Grozav
ECHIPELE DE START
PETROLUL: Bornescu - Achim, Szukala, Galamaz, Guilherme - Boudjema, Mustivar, Cristescu, Ad. Cristea - Grozav, Hamza. Antrenor: Mircea Rednic. Rezerve: Hamutovski, Neag, Sony, Marinescu, Cojocnean, Hoban, Oprița
CEAHLĂUL: Jovic - Țepeș, Ichim, Cazan, Drugă - Bădescu, Monroy, Onciu, Stana - Gafița, Golubovic. Antrenor: Costel Enache. Rezerve: Jicha, Vițelaru, Tolimir, Chiș, Margină, Marc, M. Constantinescu
Etichete: liga 1 , ceahlaul , petrolul , prima etapa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...