VIDEO Pecanha este cel mai curtat portar din Liga 1! Patru cluburi mari l-au ofertat
01.06.2015, 19:41Sezonul 2014-2015 s-a încheiat, astfel că au început deja discuțiile legate de achiziții pentru campionatul următor. Unul dintre cei mai curtați fotbaliști, după propria-i declarație, este Peterson Pecanha.
În vârstă de 35 de ani, goalkeeperul Petrolului, aflat la final de contract cu gruparea ploieșteană, nu-și face griji în privința viitorului, mai ales că nu duce lipsă de oferte.
”Mai am contract cu Petrolul până la 8 iunie, după care voi vedea ce voi alege. Cei de la Petrolul mi-au oferit un nou contract, valabil un an de zile, în acest moment suntem în negocieri.
Agentul meu a avut ceva discuții și cu cei de la Steaua, dar până în acest moment nu este nimic sigur”, a spus Pecanha.
Finanțatorul roș-albaștrilor, Gigi Becali, a spus, de mai multe ori în ultimele zile că ”Pecanha este un portar foarte bun, dar care nu intră în vederile noastre.”
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Pecanha și-ar dori cel mai mult să ajungă la Steaua. ”Dacă va veni o ofertă bună de la Steaua, aș trece acolo pentru că aș avea șansa de a evolua în Champions League și orice jucător și-ar dori să evolueze într-o astfel de competiție iar eu nu sunt o excepție”, a completat Pecanha.
Jucătorul ”lupilor galbeni” a mai spus, tot ÎN DIRECT la ”Fotbal Club”, că alte două cluburi din Liga 1 l-au contactat.
”De asemenea și cei de la Dinamo m-au contactat, este o ofertă pe care o studiem. Și Rapid m-a dorit, mi-a făcut o ofertă, am discutat, dar totul depinde de rămânerea în Liga 1.”
Etichete: steaua , digisport , peterson pecanha , program digisport , pecanha , pecanha steaua , pecanha oferte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...