VIDEO Pandurii păstrează obiectivul și visează chiar la titlu
20.01.2013, 23:52Cristi Pustai speră să continue munca lui Petre Grgoraş şi să reuşeasca o clasare care să le permită celor de la Pandurii să participe, în premiera, în Europa League.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Conducerea de la Târgu Jiu a stabilit obiectivul noului antrenor al echipei. Cristi Pustai trebuie să-i mențină pe gorjeni cât mai sus în clasament, pentru a participa în sezonul viitor într-o cupă europeană. Deşi aproape tot turul Pandurii au oscilat între primele două locuri, Pustai este realist şi ştie că obținerea titlului nu este realizabilă.
Cristi Pustai, antrenor Pandurii Tg. Jiu: "Cred că orice jucător din acest lot, inclusiv subsemnatul, își dorește să câștige campionatul. Sperăm ca la sfârșitul returului echipa Pandurii Tg Jiu să fie o reprezentantă a țării în cupele europene."
Alexandru Maxim: "Sunt convins că dacă vom rămâne la fel de uniți și vom practica același joc pe care l-am practicat până acum, avem șanse să rămânem acolo sus."
Eugen Pârvulescu: "Suntem conștienți că va fi dificil, sunt echipe puternice angrenate în această luptă, nu ne va fi ușor, dar și gruparea Pandurii Tg Jiu se va lupta pentru această performanță."
Etichete: liga i , fotbal , pandurii tg jiu , pandurii titlu , pandurii fotbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...