VIDEO Pancu și Ganea îl apără pe Bornescu, după ce acesta a gafat cu Gaz Metan: "Nu-l considerăm vinovat!"
09.08.2014, 00:44Rapid a fost foarte aproape de un nou succes în Liga 1. Echipa lui Ionel Ganea a încheiat la egalitate cu Gaz Metan, scor 1-1, însă medieșenii au egalat în prelungiri, după o gafă imensă comisă de portarul Mircea Bornescu, care nu a putut să rețină o centrare ușoară.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Acesta este fotbalul, ei oricum au avut mai multe ocazii înainte. Din păcate nu putem oferi mai mult, s-a văzut că ne-au dominat. Până la urmă este totuşi un punct şi aşteptăm în continuare întăriri. La portari se vede orice greşeală, însă meciurile le câştigăm şi le pierdem în 11. Noi nu-l considerăm pe Bornescu vinovat", a spus Pancu, care a purtat în premieră tricoul cu numărul 10.
VIDEO GOLUL MARCAT DE PANCU, PENTRU 1-0
"Dacă eram mai atenţi, puteam câştiga. Am scăpat această victorie printre degete. Gaz Metan este o echipă mult mai omogenă şi mai pregătită. Se vede la noi încă lipsa de pregătire, care este un mare dezavantaj. Nu pot face o analiză, suntem o echipă şi atunci când câştigăm şi atunci când pierdem. Bornescu ne-a dat încredere în meciul trecut şi datorită lui am câştigat. Oricum, nu am pierdut meciul, am câştigat un punct. Nu avem timp de regrete, ne aşteaptă meciuri grele", a declarat Ganea.
VIDEO GOLUL MARCAT DE LLULLAKU, PENTRU 1-1
Jucătorul Iulian Roşu a declarat că Rapid a pierdut două puncte foarte importante: "E greu să pierzi în ultimele minute, mai ales că puteam să dau gol la o fază înainte şi să închid jocul. Nu trebuie să vorbesc eu de Bornescu, mă uit în primul rând la mine şi mă gândesc că acolo puteam face 2-0. Băieţii m-au încurajat la final, în special Pancu, sper să mă revanşez cât de curând faţă de ei. Din păcate azi am pierdut două puncte foarte importante pentru noi", a afirmat Roşu.
Dulca: "Rapid m-a fermecat!"
De cealaltă parte, antrenorul celor de la Gaz Metan, Cristi Dulca, a fost impresionat de modul în care a evoluat Rapid, după toate problemele pe care le-au avut giuleștenii.
"Mă bucur că nu am pierdut toate cele trei puncte. Din păcate nici noi n-am mai fost echipa din primele două etape. Până la urmă, sunt mulţumit că am câştigat un punct. Am întâlnit un Rapid care m-a fermecat, pentru că jucătorii s-au întâlnit abia acum o lună şi nu prea au pregătire şi totuşi joacă. Totuși, faptul că evoluează în faţa unor astfel de suporteri crește potenţialul lor cu 30 la sută", a declarat Dulca.
Etichete: rapid- gaz metan , ganea rapid , dulca gaz metan , bornescu aparat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...