VIDEO Onduku a stat 10 zile la Șahtior: "Lucescu l-a vrut, Ahmetov nu! La Juventus a făcut vizita medicală"
20.08.2013, 18:17Nigerianul de doar 19 ani, Gomo Onduku, a debutat cu gol în Liga 1 (VIDEO AICI). Atacantul Concordiei este pariul antrenorului Ionuț Chirilă pentru noul sezon. Până să ajungă la Chiajna, Onduku a fost în curtea marilor cluburi din Europa. Șahtior, Arsenal și Juventus l-au dorit pe vârful nigerian. Chirilă a explicat la emisiunea Fotbal Club de ce nigerianul nu a mai ajuns sub comanda lui Mircea Lucescu.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
"Onduku a fost dorit de Șahtior, Arseanal și Juventus, unde a și făcut vizita medicală. Nu vorbesc fără acoperire, spun lucruri reale. Mircea Lucescu l-a ținut 10 zile la Șahtior. Nu a fost păstrat pentru că președintele nu agreează jucătorii africani. Mircea Lucescu l-a văzut pe DVD, a zis să-l aduc pentru trei zile și după trei zile s-a ajuns la 10 zile. A zis că e un jucător extraordinar, foarte talentat. În momentul în care Onduku a fost in Ucraina, în decembrie, Lucescu nu-și prelungise contractul, președintele spunând că nu poate să ia jucători fără să știe ce se va întâmpla. Fernandinho și Srna au insistat, l-au rugat pe președinte să-l ia și au zis că e formidabil" a declarat Ionuț Chirilă.
Echipa pregătită de Mircea Lucescu l-a ratat și pe Robert Lewandowski tot din cauza președintelui. "Șahtior a făcut la fel și cu Levandowski, nu l-a luat cu 5.000.000 de euro pentru că a zis președintele că nu ia jucători din Polonia. Acum vrea să dea 45.000.000 de euro pe el și să-i dea 5.000.000 de euro salariu și nu vrea să se ducă" a mai spus Chirilă.
În afară de Onduku, Ionuț Chirilă mai are un pariu pentru acest sezon. Este vorba de Nicolae Mitea. Deși nu a mai jucat de mai bine de un an, fostul jucător al lui Ajax va reveni pe gazon luna viitoare. "Mitea a semnat cu noi. În 3 săptămâni, maxim o lună va intra pe teren. Nu trebuie să uităm că a stat pe bară un an și jumătate. Mitea va reveni la jumătatea lunii septembrie, dacă totul merge bine" a mai spus Chirilă la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.
VIDEO
Etichete: liga 1 , liga 1 digisport , onduku arsenal , onduku sahtior , onduku , onduku chiajna , onduku juventus , onduku ionut chirila , onduku transfer , onduku liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...