VIDEO Ofertă din Cipru pentru Rui Duarte! Rapidistul s-a înțeles cu Anorthosis
25.12.2012, 20:06Crăciunul a venit cu o echipă nouă pentru Rui Duarte. Fundaşul rapidist s-a înţeles cu Anorthosis Famagusta, a anunţat azi presa din Cipru. Portughezul de 32 de ani mai trebuie doar să devină liber de contract ca să fie din nou coleg cu Dan Alexa şi Juliano Spadacio. Tot la echipa pregătită de Roni Levi mai poate ajunge şi fostul stelist Pablo Brandan, ultima oară în China.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
“A fost o situaţie foarte grea, chiar dacă persoane care sunt în afara zic că tot timpul noi, jucătorii, vrem bani. Nu a fost problemă de întârzierea salariilor, pentru că toți cei din club au fost în aceeași situație. Noi am respectat clubul în această perioadă, nu a fost asta cea mai mare problemă”, a spus fotbalistul.
Lui Rui Duarte i s-a pregătit un salariu de 300.000 de euro la Anorthosis Famagusta, cu 100.000 mai mult decât salariul pe care îl are în Giulești. Neplătit de Rapid de aproape cinci luni, portughezul a plecat în vacanță cu gândul la salariile restante: “Mai repede, mai ușor, vreau să îmi recuperez banii. Nu mă opresc aici, nu e ușor, o să dureze un an, doi ani, trei ani, nu mă interesează, sunt banii mei”.
Etichete: rui duarte , rui duarte rapid , oferta din cipru pentru rui duarte rapidistul anorthosis , video rui duarte , rui duarte isi cere salariile , rui duarte contract , ruid duarte oferta din cipru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...