VIDEO Niculae, prima reacție după ce s-a înţeles cu Rapid: "Am semnat contractul în alb"
02.02.2015, 19:21Daniel Niculae și Cristi Săpunaru au ajuns în cele din urmă la un acord cu cei din conducerea Rapidului și au semnat cu gruparea vișinie, urmând ca mâine să se alăture în Antalya lotului condus de Cristi Pustai.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
În direct la Digi Sport, Daniel Niculae a explicat cum au decurs negocierile şi a dezvăluit că atât el, cât şi Săpunaru au semnat contracte în alb cu ultima clasată din Liga I.
"Am avut nişte discuţii cu patronul. Nu vrem decât să fim respectaţi. Nu puteam pleca fără să semnăm contractul. ŞI aşa situaţia este destul de grea. Ne gândim că trebuie să realizăm ceva imposibil, sunt foarte multe puncte faţă de primul loc care asigură menţinerea în prima ligă. Sper ca, alături de jucătorii care au venit, să reuşim acest lucru", a declarat atacantul, la emisiunea "Fotbal Club".
"Am semnat contractul în alb şi eu, şi Săpunaru. Am lăsat conducerea să ia o decizie în privinţa salariului. Să treacă ei sumele acolo. Am făcut aşa tocmai din cauza speculaţiilor care au circulat", a adăugat jucătorul de 32 de ani, care a precizat că înţelegerea este valabilă până la finalul sezonului.
După ce Niculae şi Săpunaru nu au plecat în Turcia cu restul lotului de la Rapid, s-a speculat că cei doi jucători ar fi fost nemulţumiţi de oferta financiară a clubului.
În acelaşi timp, Niculae a negat că el şi Săpunaru au insistat pentru a fi titulari indiscutabili: "Nu am cerut aşa ceva, nu poţi să ceri aşa ceva. Suntem disponibili pe orice post".
În acelaşi timp, Daniel Niculae a afirmat că, dacă nu s-ar fi înţeles cu Rapid, ar fi renunţat aproape sigur la cariera de fotbalist: "Dacă nu semnam cu Rapid, aş fi pus punct. Mi-e foarte greu să joc la o altă echipă din România. Am 7 luni de când nu mai joc. Am o vârstă, dacă mai aşteptam până în vară nu ştiu ce mai făceam".
Etichete: rapid , program digi sport , video , liga i , digi sport , digisport , digi sport live , daniel niculae , cristian săpunaru , digi sport online
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Viktor Orbán a fost atacat în Parlament din cauza problemelor economice prin care trece țara sa și...