VIDEO N’Doye, după ratarea titlului cu ASA: ”Așa a zis Dumnezeu, să ne oprim!”
29.05.2015, 09:41VIDEO ASA Târgu Mureș - Oțelul 1-2. Elevii lui Liviu Ciobotariu au ratat șansa istorică de a câștiga titlul în Liga 1, după ce au pierdut în fața gălățenilor în chiar ultima etapă de campionat.
Finalul partidei de la Târgu Mureș a fost unul extrem de trist pentru jucătorii gazdelor, deși organizatorii și oficialuii clubului au încercat să-i scoată din această stare printr-o mică sărbătoare.
”Și locul 2 este foarte bun pentru noi, mai ales că suntem o echipă nou-promovată care a început sezonul cu obiectiv clar, evitarea retrogradării. Noi suntem campioana morală a acestui sezon”, a spus Narcis Răducan, președintele ardelenilor.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Jucătorii nu sunt însă de acord cu acest titlu onorific.
”La mine nu există campioană morală. Un leu nu latră, ori iau titlul ori nu iau. Sunt foarte mândru de jucători de club, de conducere, de tot, de lume, am făcut un lucru extraordinar”, a spus N’Doye la finalul partidei.
Are 37 de ani, dar nu se gândește la retragere
Mijlocașul senegalez, în vârstă de 37 de ani, crede că ASA nu a luat campionatul pentru că acesta este destinul lui.
”Tot ce nu pot să iau înseamnă că nu e în destinul meu. Am făcut tot ce am putut să fac, am ajuns până pe locul doi și așa a zis Dumnezeu, să ne oprim”, a mai spus N’Doye, care a lăsat de înțeles că vrea să continue la ASA dacă va primi vreo propunere.
”Cât timp o să pot să mai alerg voi mai juca fotbal. M-am simțit ca acasă aici la Târgu Mureș, dacă mă vor suna sunt apt să mă întorc”.
Etichete: steaua , steaua campioana , digisport , ousmane ndoye , program digisport , ndoye asa targu mures , asa targu mures otelul 1-2 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...