VIDEO Nae Manea a fost comemorat de rapidiști! Lumânări aprinse pe stadion la ora 19:23
15.12.2014, 20:37Fanii rapidiști l-au comemorat luni seara pe Nicolae Manea, care a decedat la doar 60 de ani.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Suporterii rapidiști au ajuns la stadion la ora 19:23, una simbolică, legată de anul de înființare a clubului din Giulești. Aceștia au aprins lumânări în tribune și au lansat lampioane.
Fostul jucător, conducător și antrenor al Rapidului a fost diagnosticat cu cancer la ficat și a decedat la doar câteva luni distanță.
Nae Manea a jucat 221 de meciuri pentru Rapid, între 1973-1980 și 1981-1987, și a înscris 49 de goluri. În 1975, el a cucerit Cupa României, după o finală disputată împotriva Craiovei, cu 2-1. Manea a marcat ambele goluri ale giuleștenilor.
A fost și antrenor principal, dar și secundul lui Mircea Lucescu, apoi director sportiv, director tehnic, dar și președinte.
Invitat în cadrul emisiunii "Digi Sport Special", Dinu Gheorghe a vorbit despre Nae Manea și și-a exprimat gândurile în urma veștii teribile de luni.
"Este o zi tristă! Nae Manea a trăit și Rapid a însemnat totul pentru el.
Cu tot respectul pentru cei care au trecut pe la Rapid, Nae Manea este prima legendă a acestui club - a fost jucător, antrenor și conducător, iar dacă era nevoie, ar fi fost și portar la intrarea la stadion.
Pentru asta, Nae Manea merită să nu fie uitat niciodată și lumea să îi mulțumească pentru tot ce a făcut pentru Rapid.
Nae Manea nu a fost respectat pe cât trebuia, uneori chiar jignit, și în numele tuturor acestor oameni, ar trebui să îi cerem scuze lui Nae Manea. Nu a fost apreciat așa cum se cuvenea.
În viața mea nu am întâlnit 10 oameni care să aibă un optimism și o bună dispoziție ca Nae Manea. Am trăit momente extraordinare, dar și grele alături de el. Chiar și în acele momente, reușea să ne transmită optimism.
Este o pierdere pentru familia lui, pentru Rapid și pentru toți cei care l-au cunoscut!"
La finalul materialului VIDEO, este redat un interviu cu Nae Manea, realizat pe 25 iunie 2014, la aniversarea de 91 de ani a clubului Rapid:
"Am venit la Rapid la 11 ani, cam 22 de ani am petrecut la acest club. În momentul când te adoptă acest club, simți că ești fotbalist. Simți că te-ai legat de o echipă care merită cu prisosință să te lupți pentru ea și să faci tot ce poți să îi mulțumești pe suporteri. Sunt și ei deosebiți.", spunea în urmă cu mai puțin de jumătate de an fostul simbol al Giuleștiului.
Etichete: nae manea , nae manea rapid , nae manea a murit , rapid 1923
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...