VIDEO Moment ciudat înainte de derby. Ce voia să facă Steaua pentru victimele din "Colectiv"
02.11.2015, 14:56VIDEO CFR - Steaua 2-0. Jucătorii Stelei trebuiau să ţină şi ei de banner-ul dedicat celor din "Colectiv", afişat la partida din Gruia, însă, în cele din urmă, doar clujenii au prezentat mesajul de condoleanţe pentru victimele incendiului de vineri seară.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Un moment ciudat s-a petrecut aseară, la Cluj. În semn de susţinere pentru victimele din "Colectiv", cele două formaţii au decis să transmită, la începutul meciului, un mesaj de susţinere. "Condoleanţe, suntem alături de voi", a stat scris pe o pânză imensă afişată doar de formaţia din Gruia. Campionii nu au participat la moment, deşi Vali Argăseală discutase clar pe marginea acestui subiect.
”Ideea banner-ului am avut-o noi şi galeria, Vali Argăseală m-a sunat în dimineaţa meciurilor, trebuia să-l ţină ambele echipe, dar nu ştiu ce s-a întâmplat. Poate pentru că la momentul de reculegere cele două echipe stau faţă în faţă, dar banner-ul era destul de lung şi putea fi ţinut de ambele echipe şi de arbitri. N-am mai verificat de ce nu l-au ţinut şi ei. Nu cred că are legătură cu declaraţiile patronului. S-au purtat şi acele banderole negre, este normal”, a declarat Iuliu Mureşan, în ProSport.
Explicaţiile pentru lipsa de reacţie a lui Chipciu&Co ţin de erorile de comunicare, preşedintele Argăseală uitând probabil să îi transmită staff-ului tehnic decizia luată împreună cu Mureşan.
Au existat şi voci care s-au gândit la declaraţiile controversate date de Gigi Becali duminică dimineaţă, dar mai mult ca sigur că decizia steliştilor de a nu se implica la arborarea bannerului nu a venit ca urmare a unui ordin de sus. "Să fie învăţare de minte la educaţie, că am şi eu fete şi să mă ierte toată lumea, dar ale mele nu puteau fi niciodată acolo. Am văzut nişte filmări de la acele aşa-zise spectacole, erau lucrări demonice, se jucau cu focul şi făceau mişcări satanice", a fost declaraţia patronului campioanei.
Vezi mai jos imaginile de la începutul meciului de la Cluj
Mai mulţi sportivi au oferit momente emoţionante în aceste zile, dedicând reuşitele lor victimelor tragediei de vineri seara. Astfel, senegalezul Ousmane N'Doye (ASA Târgu Mureş) a arătat un tricou pe care scria "Condoleanţe românilor", după reuşita sa din meciul cu Concordia Chiajna (2-1), iar portughezul Vitor Bruno (CFR Cluj) a făcut semn spre banderola de la braţ după golul marcat împotriva Stelei (2-0).
De asemenea, Alexandru Maxim a purtat şi el banderolă neagră la Stuttgart (2-0 cu Darmstadt), ca şi handbalista Cristina Neagu (Buducnost Podgorica) în meciul cu CSM Bucureşti (28-22).
Etichete: steaua , cfr , victime , colectiv , steaua colectiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...