VIDEO MM Stoica: "Nu cred că mai merg pe Giulești!"
16.04.2013, 23:29În urma incidentelor de la partida dintre Rapid și Steaua, Comisia de Disciplină a analizat evenimentele și a anunțat pedepsele. Astfel, formația giuleșteană va evolua fără spectatori în următoarele șase meciuri, gruparea feroviară fiind totodată penalizată cu suma de 70.000 de lei!
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
De cealaltă parte, managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a fost suspendat pentru o perioadă de 5 luni și a primit și o amendă de 10.000 de lei.
În direct la "Fanatik Show", oficialul grupării roș-albastre s-a arătat extrem de dezamăgit de decizia Comisiei de Disciplină:
"Am primit cinci luni pentru că am intrat în teren împreună cu toți reprezentanții celor două bănci tehnice ca să amplanăm confictul, nu există nicio probă că eu aș fi incitat spiritele. Le-am pus în vedere jucătorilor să nu cumva să facă vreun gest care să incite publicul, pentru că și așa situația era tensionată. Aștept motivarea să văd cum pot să fac apel. Modul în care am intrat arăta că nu mă tem de nimeni și de nimic, dar nu poți să spui că am provocat din priviri, așa ceva nu am mai auzit. Nu realizez ce s-a invocat acolo, nu am idee. Sancțiunea mi se pare nefondată și consider că nu am nicio vină, nu poți sa pui în spatele meu incompetența celor de la Rapid de a-și organiza o partidă pe propriul teren. Nu e prima oară când se întâmplă acolo așa ceva.", a declarat Mihai Stoica.
Managerul general consideră că Rapidul a scăpat ieftin în urma deciziei Comisiei de disciplină.
"Sancțiunea Rapidului este mică, de fapt orice sancțiune ar fi mică pentru ce se întâmplă pe acel stadion. Nu mai vreau să torn gaz pe foc. Conflictul vreau să rămână de domeniul trecutului, cred că nu o să mă mai duc vreodată pe Giulești. Am mers acum să demonstrez că nu mi-e frică, pentru că toată lumea mă amenința, îmi spuneau că mă vor omorî dacă o să calc acolo.", a spus MM Stoica, la "Fanatik Show".
Conducătorul liderului l-a lăudat pe antrenorul Stelei, alături de care speră să lucreze și în sezonul viitor.
"Nici nu vreau să mă gândesc că nu va continua Reghe, e singurul antrenor pe care îl văd pe banca Stelei. A adus ceva nou la toate capitolele, și-a făcut treaba foarte bine și este unul dintre principalii artizani pentru toate performanțele din acest sezon.", a concluzionat Mihai Stoica.
Etichete: liga i , mihai stoica , mm stoica , rapid-steaua 1-1 video , mm stoica rapid steaua , incidente rapid steaua , pedepse rapid - steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...