VIDEO Mitică Dragomir ține cu Rapidul în finalul campionatului: ”Regret că nu am cumpărat eu echipa”
10.05.2015, 23:41Rapid merge la Piatra Neamț doar pentru victorie. Un egal nu-i ajută pe elevii lui Cristiano Bergodi, care au 30 de puncte cu patru runde rămase de disputat. ”Vom face un meci mare”, promite antrenorul italian înaintea partidei care va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1 astăzi, de la ora 20:30.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Rapid mai are patru etape pentru a reuși salvarea de la retrogradare. Fără înfrângere de la venirea lui Cristiano Bergodi, giuleștenii speră să continue seria în deplasarea cu Ceahlăul. În tur, moldovenii au egalat în minutul 93, dar traversează acum o formă foarte slabă. Sunt fără victorie în ultimele cinci etape.
„Îmi pare rău că va retrograda Rapid. Dar dacă nu va retrograda, sunt cel mai bucuros, eu am crezut că nu scapă, s-ar putea să mă păcălesc și bine ar fi. Eu am iubit Rapidul și când ei mă înjurau. Rapidul e o galerie frumoasă, nu sunt așa stricați cu bombe, cu grenade, cu de toate. O galerie frumoasă, cu imn frumos. La Rapid, dom'le, e frumos. Parcă îmi pare rău că nu am băgat eu banii cu cineva acolo. Să fi cumpărat eu Rapidul”, a declarat fostul șef al LPF, Mitică Dragomir.
„Eu cred că ne salvăm la sfârșitul campionatului. Ultimul minut al meciului cu Pandurii, pentru că nu cred eu că ne putem salva înainte”, a declarat Cristiano Bergodi, convins că Rapid va face un meci bun la Piatra Neamț: ”Am curajul de a spune că putem face un meci mare”.
De 13 ani nu au mai pierdut giuleștenii la Piatra Neamț. Cu un succes ar depăși Brașovul și ar urca pe o poziție care asigură rămânerea în Liga 1. Meciul Ceahlăul-Rapid va fi în direct la Digi Sport 1, azi, de la ora 20:30 și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: rapid , video , digi sport 1 , mitica dragomir , declaratii , ceahlaul rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...