VIDEO Medieşenii încă speră să revină în Liga 1 cu ajutorul FRF: "A fost un meci necurat"
23.06.2015, 20:12Gaz Metan speră să revină în Liga 1 cu ajutorul Federaţiei. Comisia de Disciplină anchetează deja acuzaţiile aduse de către Ioan Horoba după meciul din ultima etapă cu FC Braşov.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Medieşenii aşteaptă verdictul Comisiei de Disciplină în cazul acuzaţiilor aduse celor de la FC Braşov, după meciul direct din ultima etapă. Atunci, medieşenii au retrogradat, iar Ioan Horoba i-a acuzat pe stegari că ar fi fost premiaţi de Concordia Chiajna.
"Îmi doresc ca cei care au făcut ce au făcut să vină şi să spună adevărul. Din câte ştiu eu, ei stau să vadă ce se întâmplă. Deja încep unii dintre jucătorii de la alte echipe să spună. Ştie toată lumea, dar nimeni nu poate încă să vină cu hârtia pe masă.
Se mai încearcă aducerea unui jucător din străinătate, care va veni cu ultima dovadă. Aşa cum a spus şi Pleşca, adevărul iese la lumină. Eu vreau să se întâmple acum, pentru că nu e bine pentru noi dacă înaintăm în timp", a spus Horoba.
"Toată lumea fotbalului ştie ce s-a întâmplat, doar că este greu de dovedit", a precizat Răzvan Pleşca, ajuns între timp la FC Botoşani.
Dacă verdictul în acest caz va fi favorabil medieşenilor, Gaz Metan îi va lua locul Concordiei Chiajna în Liga 1.
"Noi începem pregătirea, indiferent pentru ce ligă, dar sper să fie Liga 1, pentru că a fost un meci necurat. Au apărut patru jucători care nu au jucat şi au fost premiaţi după meciul cu Gaz Metan. Ce vă spune asta?
Marian Constantinescu a semnat a doua zi, la ora 9 şi jumătate, contractul la Chiajna, după care a plecat în Germania", a mai precizat Horoba.
Gaz Metan a încheiat campionatul pe locul 13, cu 39 de puncte, la două puncte de primul loc salvator, ocupat de Concordia Chiajna. Medieşenii au retrogradat după remiza albă din ultima etapă, cu FC Braşov.
Etichete: liga 1 , fc brașov , concordia chiajna , frf , gaz metan , ioan horoba
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...