VIDEO Marius Baciu: "Boldrin poate juca la un nivel mai bun, ar face față la Steaua". E al treilea pasator din Liga 1
13.05.2015, 22:48VIDEO Steaua - Concordia Chiajna 2-2. Fernando Boldrin, mijlocașul brazilian care a marcat ambele goluri ale Concordiei Chiajna în ultima etapă, când a împiedicat-o pe Steaua să urce pe primul loc în clasament, este cel mai bine cotat fotbalist rămas în lotul ilfovenilor.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cu 5 goluri și 5 pase de gol în 29 de meciuri jucate în acest sezon, mijlocașul brazilian este deja curtat de mai multe echipe. Antrenorul Marius Baciu speră ca Boldrin să rămână concentrat pe acest final de sezon, în care Concordia încă mai luptă pentru salvarea de la retrogradare. Fostul căpitan al Stelei îl vede jucând chiar și în tricoul campioanei ultimelor două sezoane.
550.000 de euro este cota de piață a lui Boldrin (26 de ani), potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.de, la egalitate cu fundașul Ricardo Alves.
"Boldrin e un jucător bun, care cred că poate să joace la un nivel mult mai bun. Mai sunt și alții la Chiajna care pot face pasul mult mai sus. Acum, totul depinde de el și de echipa care va fi. Pentru noi, deocamdată, e un jucător foarte important. Ne-a ajutat foarte mult, de când am ajuns aici. De acum, va depinde totul de el. Sper să fie concentrat, pentru că de acum încolo începe greul și pentru el. Eu zic că ar putea face față și la Steaua.", a declarat Marius Baciu, în cadrul emisiunii "Digi Sport Special".
"Noi chiar avem încredere în forțele noastre. Pentru noi e important orice punct, dar mai e mult până departe, mai avem 3 jocuri în care trebuie să facem puncte. Penalty-ul nostru la Florea putea să se dea sau nu. Nu cred că a fost rea-intenție, chiar dacă a greșit. Într-adevăr, am văzut că nu ar fi fost henț la lovitura noastră liberă, dar astea sunt lucruri normale, din punctul meu de vedere. Au fost mult mai grave greșelile comise împotriva noastră la Cluj, dar nu prea s-a discutat mai deloc.", a mai spus antrenorul Concordiei Chiajna.
Baciu a discutat și despre cum a trăit primul meci jucat contra Stelei, echipa la care a jucat 6 ani și la care a fost și căpitan: "Am avut emoții, dar nu aveam e pierde. Când am reușit să egalăm și am preluat conducerea, speram la mult mai mult. La urma urmei, a fost un rezultat foarte bun. Aș vrea ca Steaua să nu sufere din cauza egalului cu noi și noi să ne salvăm cu acest punct".
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: video goluri boldrin , boldrin steaua , baciu boldrin steaua , video marius baciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...