VIDEO Marian Rada: “Am auzit încurajări abia când am dat golul 2, dar atunci nu mai era nevoie de ele!”
20.11.2012, 00:10Antrenorul Rapidului, Marian Rada, s-a arătat deranjat de faptul că puținii suporteri care s-au strecurat aseară în tribunele Giuleștiului, în condițiile în care feroviarii au fost nevoiți să dispute meciul cu Gaz Metan cu porțile închise, au încurajat echipa de abia după cel de-al doilea gol.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Totodată, tehnicianul a spus că Rapid poate urca în clasament în pofida parcursului mai slab din acest tur de campionat.
“Dacă nu știam că am la dispoziție o echipă valoroasă, nu acceptam s-o preiau în acest moment. Ei joacă fotbal pentru că le place fotbalul și sunt băieți de calitate. Mi-e greu să vorbesc despre problemele financiare de la club, este greu peste tot în țară, iar jucătorii au înțeles aceste lucruri. Cred că presa trebuie să fie mai ponderată cu aceste informații, deoarece la Rapid este liniște, cel puțin la nivelul echipei. Noi avem nevoie de încurajări și la bine și la greu, nu doar când lucrurile merg.
Am auzit din tribună scandări când am întors meciul la 2-1, dar atunci nu mai aveam nevoie. Trebuia mai devreme să fie suporterii lângă noi. Eu sunt orice, ocup orice funcție la Rapid, nu știu ce îmi rezervă viitorul. Sunt secund, principal, interimar, nu contează. Am gestionat azi o situație delicată, cu patru titulari absenți și am demonstrat că echipa trăiește și a câștigat. Eu sunt în fiecare zi lângă echipă și știu cel mai bine ce se întâmplă la nivelul ei, și că spun că Rapid trăiește și poate depăși acest moment”, a declarat Rada la Digi Sport.
Etichete: marian rada , rada rapid , video rapid gaz metan 2-1 , marian rada rapid video , liga 1 rapid digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...