VIDEO Lucescu Jr.: ”Să fim onești: n-am făcut un meci foarte bun. Steaua va câștiga titlul”
16.03.2014, 22:56Antrenorul Petrolului, Răzvan Lucescu, a recunoscut cu fair-play la finalul partidei cu Astra (DETALII&VIDEO) că echipa sa nu a făcut un meci bun și a apreciat organizarea Astrei.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
„În primul rând trebuie să apreciez organizarea Astrei. Pe parcursul celor 94 de minute, în primele 25 au reușit să pună o presiune mare pe construcția noastră, au controlat jocul la început. Golul a venit în urma unei faze fixe. În a doua repriză, Astra a făcut un pas în spate, noi am venit să presăm în fața unui adversar foarte bun. Am avut o posesie destul de mare, dar am întâlnit o echipă bine așezată în teren, care nu ne-a prea dat șanse. După eliminare, am avut ocazia aceea mare a lui Priso.
La golul Astrei, a fost un moment în care era un grup de jucători în fața lui Alcenat. Nu reușește să controleze, are un gest reflex, spontan. Nu e de condamnat.
La sfârșitul meciului, le-am zis jucătorilor: trebuie să fim onești, n-a fost un joc excelent al nostru, dar trebuie să apreciez dorința lor uriașă de a reveni, de a nu accepta înfrângerea.
Trebuie să acceptăm acest punct. Puteam să și câștigăm, dacă am fi fost mai norocoși, dar puteam foarte bine să și pierdem”, a declarat Răzvan Lucescu, la finalul partidei, la microfonul Digi Sport.
„L-am pupat pe Mutu la ieșirea de pe teren”
Tehnicianul prahovenilor a vorbit și despre jocul lui Zicu și al lui Adrian Mutu în meciul cu Astra.
„Eu cred că Zicu nu a făcut un meci excepțional, dar nici un meci slab. A crescut odată cu trecerea minutelor. Ca toată echipa, în primele 25 de minute nu a ieșit cu nimic în evidență. Încet-încet și-a făcut treaba, a împins jocul spre poarta Astrei.
Astăzi, l-am și pupat pe Mutu la ieșirea de pe teren, pentru că a avut devotament și un spirit de sacrificiu fantastic. Vor veni și momentele în care va fi satisfăcut și fericit și de anumite reușite”, a mai spus Lucescu Jr., care a preferat să nu comenteze arbitrajul:
„Nu am nimic de reproșat arbitrului, voi încerca să nu comentez arbitrajul. Sunt nou venit pe aici, sunt mai relaxat”.
Răzvan Lucescu a reiterat faptul că, în viziunea sa, Steaua va câștiga titlul și în acest sezon.
„Am susținut tot timpul că Steaua este incontestabil câștigătoarea campionatului. Au o organizare foarte bună de joc. Au o foarte bună pregătire fizică. În plus, ceea ce contează enorm, în astfel de situații cum a fost cea de astăzi, ei au o liniște. Liniște dată de toate rezultatele de până acum. Ei știu că în orice moment, chiar dacă evoluează mai slab, va veni un moment în care vor marca, iar asta contează foarte mult”, a declarat tehnicianul Petrolului.
Etichete: razvan lucescu , petrolul ploiesti , petrolul-astra 1-1 , antrenorul prahovenilor , steaua e campioana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...