VIDEO Lucescu Jr.: „A fost o seară perfectă! Pentru fani, pentru echipă, pentru Mutu...”
28.04.2014, 23:16Răzvan Lucescu, antrenorul Petrolului, consideră că echipa sa a făcut un meci perfect cu FC Botoșani (DETALII), dar că ultimele meciuri ale prahovenilor anunțau faptul că galben-albaștrii sunt în creștere de formă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
„Aduceți-vă aminte că Petrolul-Dinamo a fost unul dintre cele mai bune meciuri din acest retur, Petrolul-Mediaș, un meci cu intensitate foarte mare, spectaculoase au fost și partidele cu CFR și cu Săgeata. Contează și maniera de joc a adversarului, noi suntem în creștere evidentă. Am traversat o perioadă dificilă - am spus-o de nenumărate ori -, cu accidentări, cu schimbări de jucători, fără pregătire. Am zis că timpul va vorbi în favoarea noastră. Încet-încet ne strângem, avem jucători de calitate, care încep să intre în formă.
Atitudinea jucătorilor este una corectă, privim cu maximul de atenție fiecare joc. Nu a fost ușor azi, Botoșaniul era o echipă bine organizată, agresivă. Era important pentru noi ca la prima ocazie să marcăm gol. Nu am reușit. Bine, după ce am înscris am căpătat un plus de încredere și lucrurile au mers mai bine. Este o victorie meritată, dar trebuie să ne concentrăm pe meciul viitor, de la Timișoara”, a declarat Răzvan Lucescu, la finalul meciului, la microfonul Digi Sport.
”La Adi se vede că iubește fotbalul, e înnebunit să fie pe teren”
Lucescu Jr. crede că faptul că Mutu a marcat prima oară de la revenirea în România, iar Laurențiu Marinescu a înscris la revenirea în teren după aproape un an, a contribuit din plin la realizarea unei performanțe de excepție a Petrolului.
„O seară perfectă, pentru echipă, pentru fani, pentru Mutu și Marinescu. Am avut multe ocazii, am avut aceste două penalty-uri. Fantastica revenire a lui Marinescu după mai mult de 11 luni de absență de la o accidentare gravă. La Adi se vede că iubește fotbalul, că e înnebunit să fie pe teren. Laurențiu se antrenează cu mare entuziasm, nu i-a fost ușor să revină după atâta timp.
Mi-ar fi plăcut să mai avem un penalty, să-l transforme Toto Tamuz, pentru că a avut ocazii mari, pe care le-a ratat, a obținut un penalty, a luptat mult, ar fi meritat și el un gol astăzi.
Știam că orice joc, chiar dacă-l joci foarte bine, dacă ai un moment de relaxare, se poate întoarce împotriva ta. Eram concentrați și voiam să menținem acest ritm, această concentrare. Iar băieții au făcut exact acest lucru”, a mai spus Răzvan.
Antrenorul prahovenilor consideră că finalul de campionat va fi unul intens, cu meciuri spectaculoase, atât la vârf, cât și în partea de jos a clasamentului.
„Noi trebuie să fim foarte atenți, cu o determinare totală. Este o mentalitate bună cea de acum, care pune bazele pentru viitor. Sunt două echipe valoroase, cu jucători de calitate, va fi un sprint până la capăt, între două echipe foarte bune ale campionatului nostru: Steaua și Astra.
Pe Dinamo o consider ca pe o surpriză a acestui an, a demonstrat că este o echipă foarte bine organizată, care a muncit mult, cu jucători de mare talent. Se agață și ei de toate șansele, sunt doar la șase puncte, sunt aproape de cupele europene. Coroborat cu situația din subsolul clasamentului, putem vedea meciuri interesante în fiecare etapă”, a declarat tehnicianul Petrolului.
„Zicu face parte din lotul nostru, se pregătește și el. Dacă azi s-a jucat bine, este și meritul celor care nu au fost pe teren. O echipă joacă bine, dacă se antrenează bine. Ca să te antrenezi bine, trebuie să fie toți jucătorii implicați și dedicați”, a încheiat Răzvan Lucescu.
Etichete: video , razvan lucescu , petrolul ploiesti , mutu , zicu , adi mutu , laurentiu marinescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...