VIDEO LPF și Panini lansează vineri primul album Liga 1
29.01.2015, 20:07Liga Profesionistă de Fotbal și Panini anunță lansarea pe piața românească a primului album LIGA 1. Începând de vineri, 30 ianuarie, la chioșcurile de ziare din întreaga țară veți găsi albumul LIGA 1, împreună cu stick-erele pentru colecție.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Site-ul oficial al Ligii Profesioniste găzduiește un comunicat legat de acest eveniment și în el e subliniată motivația acestei acțiuni de marketing: “Acest album reprezintă tributul pe care noi înțelegem să îl oferim celor care își investesc emoțiile în jucătorii și cluburile favorite din Campionatul Național Liga 1.
Albumul vine în completarea emoțiilor lor, ajutând fiecare fan să-și realizeze propriul almanah al fotbalului. De asemenea, de-a lungul parteneriatului, Liga Profesionistă de Fotbal și Panini vor pune la dispoziția fanilor numeroase concursuri cu premii pentru toți cei care își vor face un obiectiv din completarea albumului.”
Panini Italia este una dintre cele mai mari companii din întreaga lume, care se ocupă cu lansarea pe piață a albumelor care colecționează în paginile lor figuri reprezentative ale sportului sau divertismentului.
Astfel, România, LPF și Liga 1 se alătură unui proiect global, din care fac parte giganți ai sportului, precum FIFA World Cup, UEFA Champions League, NBA sau reprezentanți de seamă ai entertainment-ului precum Disney sau Harry Potter.
Din luna februarie, Digi Sport va transmite gratuit toate cele 9 meciuri ale etapei din Liga 1, plus Cupa Ligii, fără costuri suplimentare pentru abonații de cablu RCS & RDS.
Etichete: lpf , program digi sport , digi sport , digisport , program digisport , sickere jucatori liga 1 , album panini romania , album panini liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...