VIDEO Laurențiu Reghecampf: "Suntem în grafic!"
20.08.2012, 00:20Antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf, a fost mulțumit de rezultat, dar și de evoluția echipei în meciul cu Ceahlăul. Tehnicianul din Ghencea crede că 13 puncte în 15 etape reprezintă un parcurs firesc pentru formația sa: "Suntem în grafic. Reușim să ne impunem cu un joc destul de bun. Din păcate avem foarte multe șanse și nu reușim să marcăm. E bine ca echipa să rămână cu picioarele pe pământ. Echipa joacă bine și-mi pare rău că Tănase nu reușește să marcheze și el din ocaziile pe care le are. Nu cred că le-am dat vreo șansă Ceahlăului. Am avut posesie și ocazii. Nu le-am dat voie să joace. Nu am făcut un antrenament pentru următorul meci. Era important să câștigăm. Mă interesează să ne câștigăm punctele. Toate echipele sunt periculoase. "
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Chestionat în legătură cu primul 11 trimis pe teren contra nemțenilor, unul cu multe noutăți, Reghecampf a răspuns: "Era normal să fie schimbări. Trebuia să le dăm pauză unor jucători. Pintilii a fost răcit. Adi Popa probabil că a avut emoții. Dar are calități incredibile și se va impune. Încercăm să-i integrăm pe toți încet. Avem joi seară un meci foarte important și îl tratăm serios și sper să câștigăm. Apoi mergem la Vaslui și vreau să câștigăm și acolo."
Mihai Stoica, manager Steaua: “Băieții au făcut un joc excelent astăzi. Ne așteaptă o perioadă foarte dificilă și trebuie să fim foarte concentrați și să nu ne gândim de pe acum că poziția asta ne dă un statut special. Orice e posibil în Europa League, chiar dacă întâlnim un adversar slab cotat. Adi Popa a avut un debut foarte bun, a avut o ocazie foarte mare. E un jucător excelent, un jucător de care avem nevoie. Sper să nu i se simtă lipsa lui Tănase, deși e un jucător foarte important. E aproape imposibil să îți imaginezi această echipă fără Tănase și Bourceanu. El a demonstrat de ce poartă banderola acestei echipe și de ce este liderul nostru. Cred că Vlad Chiricheș e pe un drum pentru că se pregătește foarte bine. Cred că este pregătit pentru echipa națională și va demonstra că nu este lăudat degeaba. Nu mai aducem niciun jucător. Avem un lot echilibrat, cu dubluri pe toate posturile. În foarte scurt timp va intra și Gabi Matei, iar mai apoi Machado.”
Etichete: steaua , ceahlaul , liga i , fotbal , reghecampf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...