VIDEO Keșeru, sfat pentru Marica: 'Mie, Steaua mi-a schimbat cariera'. Ce spune despre Euro
25.10.2015, 23:38VIDEO Steaua - Pandurii 1-1. La partida de pe ”Arena Națională” a fost prezent și Claudiu Keșeru (28 de ani), fostul golgheter al roș-albaștrilor.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Atacantul celor de la Ludogorets a evitat să-i dea un sfat lui Ciprian Marica, fotbalist care este liber de contract și care a fost ofertat de Steaua, dar a spus ce a însemnat, din punctul lui de vedere, revenirea în Liga 1.
”Nu sunt eu în măsură să sfătuiesc pe nimeni. Eu pot să spun doar ce a însemnat transferul meu la Steaua. A însemnat intrarea într-o altă dimensiune, a fost decizia care, în mare parte, mi-a schimbat cariera.
Cel mai important pentru el în acest moment este să joace”, a spus Keșeru.
Keșeru ar fi dat Ludogorets pe Steaua
Referitor la Euro 2016, competiție care va fi găzduită de Franța, Keșeru a spus că are emoții în plus, mai ales că el are ocazia de a evolua din nou pe stadioane de care a rămas legat prin diverse amintiri.
”Este o competiție extraordinară pentru orice jucător. Toți încercăm să fim în formă, să jucăm cât mai bine pentru a fi selecționați. Ar fi foarte frumos să joc din nou în orașe și pe stadioane pe care am mai evoluat. Va fi altceva pentru că Franța este o țară de fotbal”, a mai spus internaționalul român.
Keșeru a spus că și-ar fi dorit să revină în vară la Steaua, dar a lăsat o portiță deschisă pentru viitor.
”Am Steaua în adâncul sufletului și mă bucur când aud că fanii mă vor înapoi. N-a fost să fie în vară cum am vrut eu, dar dacă va fi ceva concret pe viitor, cu siguranță mă voi întoarce”, a conchis Keșeru.
Etichete: transferuri steaua , marica steaua , keseru steaua , video keseru sfat marica steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...