VIDEO Iuliu Mureșan: “Ricardo Cadu va pleca de la CFR Cluj doar după mine!”
08.11.2013, 23:56La finalul meciului câștigat contra lui Dinamo, președintele Iuliu Mureșan a afișat o mină destul de consumată, semn că oficialul a trăit cu mari emoții partida în care echipa sa a evoluat mai mult de o repriză în inferioritate numerică.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
“Nu știu ce acoperire are acea eliminare a lui Rada. Cred că un galben era suficient, mai ales că el a fost faultat mai întâi. După aceea meciul a fost greu, dar echipa a luptat foarte mult. Trebuie să-i felicit pe jucători pentru modul cum s-au dăruit. Am urcat puțin în clasament, avem cinci meciuri fără înfrângere ceea ce este foarte bine. Sperăm acum să valorificăm această pauză prilejuită de meciurile naționalei și să ne prezentăm și mai bine pe viitor.
Nu cred că a fost penalty la faza pe care o cere Dinamo. Poate cel mai mult m-am bucurat că a dat gol Florin Costea, care a jucat foarte bine. Mă bucur că a înscris și că, alături de Ciprian Deac, a jucat foarte bine în avanposturi. E foarte important că nu primim gol și astfel putem să marcăm noi și să învingem.
În ceea ce îl privește pe Cadu, acesta este un jucător exponențial pentru noi și nu se pune problema să plece. Va pleca după mine de la acest club, iar în această seară a evoluat foarte bine”, a spus Iuliu Mureșan la final.
Etichete: cfr cluj , iuliu muresan , liga 1 digi sport , iuliu muresan cfr , video iuliu muresan cadu pleaca de la cfr dupa mine , video cfr - dinamo 1-0 , gol florin costea victorie contra lui dinamo , muresan l-a laudat pe costea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...