VIDEO Ionuț Negoiță: ”Nu ne interesează titlul”. Rednic: ”Are dreptate, dar visăm la el”
29.09.2015, 23:54Deși spune că titlul nu este obiectivul lui Dinamo în acest sezon, Mircea Rednic se lasă sedus de forma arătată de echipa sa și recunoaște că visează la câștigarea trofeului în Liga 1. Antrenorul ”câinilor roșii” încearcă să rămână, însă, cu picioarele pe pământ.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
„Ionuț Negoiță are dreptate în momentul de față. Nu înseamnă că nu ne gândim sau nu visăm să luăm titlul, dar trebuie să fim realiști. Sunt mulți jucători noi, mulți jucători care nu sunt puși la punct cu pregătirea. Noi pregătim fiecare meci la victorie și ne batem pentru șansa noastră. Primul obiectiv e să ne calificăm în play-off, pentru că e diferență foarte mică între noi și cei de pe primul loc sau cei de pe locul șapte. Eu am zis de când am fost prezentat că am venit la Dinamo să fac performanță”, a spus, în direct, prin telefon, la emisiunea Fotbal Club, Mircea Rednic.
Antrenorul lui Dinamo a vorbit și despre situația financiară a echipei, primul club din România care a ieșit din insolvență.
„Nu-mi fac probleme în privința situației financiare. A fost una din condițiile pe care eu le-am pus când am semnat cu Dinamo. Am încredere în domnul Negoiță. Vor fi și prime suplimentare, o să aveți surprize plăcute cât de curând. Vor veni sponsori lângă echipă și va fi mult mai bine. Chiar săptămâna asta vom semna cu un sponsor”, a mai spus tehnicianul ”câinilor roșii”.
De altfel, același lucru îl susținuse și finanțatorul echipei, Ionuț Negoiță, care, însă, a fost mai categoric: ”nu ne gândim la titlu”.
„Sunt foarte mulţumit de ceea ce se întâmplă la echipă, cu o singură excepţie, de la meciul cu CFR când ne-am bătut singuri. Suntem o echipă relativ nouă, dar uşor-uşor fotbaliştii se vor adapta, se vor cunoaşte între ei şi vor funcţiona ca o echipă. Nu ne interesează titlul, pe noi ne interesează să facem o echipă cât mai puternică, o echipă de viitor. Ne preocupă centrul de copii şi juniori, nu am renunţat la această idee şi vom avea în viitor fotbalişti foarte buni crescuţi în curtea lui Dinamo", a spus Negoiță.
Etichete: dinamo , video , titlu , mircea rednic , ionut negoita , declaratii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...