VIDEO Ion Marin: „Dinamo nu-și va reveni câtă vreme va avea probleme financiare!”
24.12.2012, 19:50Plecat de ceva vreme în țările arabe, Ion Marin a avut parte de un sezon de toamnă mult peste așteptări în Kuweit. Echipa sa, Al-Kuwait, domină autoritar campionatul din micuța țară din Golf, conducând de pe primul loc în clasament, cu un avans de șapte puncte! Fostul tehnician al lui Dinamo, Petrolul, Farul și al altor echipe din Liga 1 explică simplu succesul, prin muncă și dedicație. Totodată, acesta consideră că Steaua conduce pe merit în Liga 1, mai ales că declinul lui Dinamo era previzibil din cauza problemelor financiare.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
“Voi sta în țară doar cinci zile, iar apoi mă voi întoarce în Kuweit. În șase luni am reușit o performanţă foarte mare, dar asta împreună cu Vasile Dobrău, Leo Toader și Ionel Colonel. Am câştigat Cupa Asiei, un fel de Europa League în Europa, am mai obţinut şi altă perfomanţă, iar acest club unde activez a fost declarat pe locul doi in Asia. De asemenea, avem şi cel mai bun jucător al campionatului. E vorba de un brazilian, care joacă pe poziţie de atacant și care a reuşit foarte multe goluri şi partide de exceptie”, a spus antrenorul.
Acesta a radigrafiat interesant fotbalul care se joacă în Kuweit: “Jucătorii sunt la un nivel tehnic bun, dar din păcate le lipseşte o anumită disciplină de joc, pe care noi, până la urmă, am reuşit să le-o inducem. De asemenea, le lipseşte ceva forță, pentru că în Kuweit fotbalul nu este profesionist. Jucătorii se duc la serviciu şi de acolo vin la antrenament. Într-o echipă este voie să existe patru profesionişti, asta însemnând că ai voie la patru jucători străini. Dar pe aceștia nu poţi să îi foloseşti în ligă pe toţi deodată, ai dreptul doar la trei şi atunci trebuie să îi rulezi. Cu toţi patru poți să joci numai în Cupa Asiei. La nivel financiar, este un contract bun, dar contractele sunt bune în funcție de performanțele pe care le obții”.
Ion Marin nu se poate rupe însă de Liga 1, unde i se pare normal că Steaua se află detașat pe prima poziție după mai mult de jumătate de campionat scurs.
“Steaua domină campionatul, este calificată în primavara europeană şi nu este prima dată când face lucrul acesta. Se pare că la Steaua echilibrul financiar este lucrul care a asigurat succesul. Faptul că s-au investit bani, s-au făcut transferuri, a fost decisiv. În partea cealaltă, la Dinamo sau Rapid, în momentul în care nu sunt bani sigur că sunt şi probleme, jucători neplatiţi, jucători care nu sunt mulţumiţi, inclusiv antrenorii. În ceea ce o priveşte pe Dinamo, mie îmi pare rau că nu şi-au găsit un echilibru de a păstra un antrenor măcar 2-3 ani, ca să definitiveze această reconstrucţie de care se tot vorbeşte. Dacă tot se schimbă jucătorii din trei în trei luni, înţeleg că şi Dorinel e pe picior de plecare acum, nu cred că se poate ajunge la un rezultat pozitiv şi care să ducă spre performanţă. Ca să ajungă la un rezultat, Dinamo trebuie să îşi gasească un echilibru financiar în primul rând”.
Etichete: video interviu ion marin steaaua domina meritat campionatul , ion marin , ion marin al kuwait , ion marin arabi , ion marin e pe primul loc cu al kuwait , ion marin cupa asiei , ion marin leo toader , ion marin kuweit
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...