VIDEO Ianis Hagi a marcat superb, cu Poli Timișoara: "I-am spus să se uite la poartă, că o să vină şi golul"
22.08.2015, 00:16VIDEO. Viitorul - Poli Timişoara 4-0. Ianis Hagi a marcat primul său gol din acest sezon, cu o execuţie din afara careului, la fel cum o făcea şi tatăl lui, cu două decenii în urmă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
VIDEO CU GOLUL LUI HAGI
"Ianis e un copil talentat, bun, care și-a câștigat acest drept la vârstă foarte mică. E adoptat de echipă, de băieți. A dovedit că a crescut de la meci la meci, a făcut o repriză fantastică, prima repriză. Și el și ceilalți.
I-am spus să fie liniștit, agresiv, să aibă inițiativă și să se uite la poartă că o să vină și golul", a declarat Gică Hagi la finalul meciului, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
VIDEO CU DECLARAŢIILE LUI GICĂ HAGI
"Jucăm un fotbal plăcut, un fotbal în care nu ne apărăm şi în care marcăm mult. Ne dorim să câştigăm la fiecare meci. Nu ştiu dacă m-am inspirat din execuţiile tatălui meu. Eu încerc la antrenamente să exersez capitolele la care stau mai prost şi sper ca în viitor să se vadă pe teren. Normal că mi-am dorit să marchez. Am fost supărat că am ratat acel penalty. E important să dai goluri", a declarat şi jucătorul de 16 ani.
Viitorul a urcat pe primul loc după victoria care a dus la demisia lui Dan Alexa şi are cel mai bun atac din Liga 1: 17 goluri înscrise în primele 8 etape, ceea ce înseamnă o medie de peste două goluri pe partidă.
"Faţă de anul trecut, ştim să gestionăm mai bine meciurile. Avem mai multă experienţă şi au venit jucători mai în vârstă. Nu ne gândim să stăm pe locul întâi, dar vrem să fim acolo sus cât mai mult. Ştim că avem cel mai bun atac din campionat şi sper să o ţinem aşa până la final. Sper ca fanii să vină în număr mult mai mare, pentru că avem nevoie de ei", a adăugat Ianis.
Chiar dacă tatăl său a declarat că Ianis va fi pregătit pentru echipa naţională peste câteva luni, acesta este conştient că trebuie să mai aştepte pentru a juca alături de Chiricheş sau Torje.
"Naţionala e un pas prea mare pentru mine deocamdată, dar sper ca Tănase de exemplu să prindă echipa mare, pentru că are nişte calităţi extraordinare", a mai spus Hagi Jr.
Pentru Viitorul, urmează cel mai important test de până acum al sezonului: meciul cu Steaua, care va avea loc duminică, 30 august, de la ora 21:00, şi va fi transmis ÎN DIRECT de Digi Sport 1. Cele mai importante faze VIDEO vor fi în timp real pe digisport.ro și m.digisport.ro.
"Trebuie să mergem, să jucăm, să nu avem frică. Trebuie să jucăm acelaşi fotbal pe care l-am practicat în toate meciurile de până acum. Sperăm la o victorie. Ne gândim numai la victorie", a încheiat Ianis.
VIDEO CU DECLARAŢIILE LUI IANIS
Etichete: liga 1 , ianis hagi , viitorul poli , gol hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...