VIDEO Hagi este mulţumit de jucătorii săi, după 1-4 în Ghencea: "Am jucat fotbal, am avut şansa noastră"
22.03.2015, 23:59FC Viitorul a pierdut la scor în Ghencea, în faţa campioanei Steaua, scor 1-4, însă Gheorghe Hagi s-a declarat mulţumit de prestaţia elevilor săi.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Oaspeţii au deschis scorul şi au menţinut rezultatul de egalitate până spre final, însă faptul că au evoluat mare parte a reprizei a doua în inferioritate numerică, în urma eliminării lui Puţanu, s-a dovedit decisiv în final, când liderul Ligii I s-a dezlănţuit şi a marcat de trei ori în mai puţin de un sfert de oră.
"Am făcut lucruri bune, dar, din păcate, am pierdut meciul. Mă aşteptam să obţinem un rezultat foarte bun, mai ales că am început foarte bine.
Când am făcut presiune, nu au putut să paseze. Am jucat fotbal, am fost aproape să ducem meciul aşa cum voiam noi, am avut şansa noastră, dar, din păcate, a venit acel moment, o greşeală individuală a fundaşului şi apoi acel penalty şi eliminarea care a rupt tot meciul", a declarat Hagi.
Fostul căpitan al echipei naţionale consideră că eliminarea lui Puţanu, în urma unei faze la care Steaua a beneficiat şi de un penalty, ratat de Gabi Iancu, a fost exagerată, însă a recunoscut superioritatea roş-albaştrilor.
"Ce să faci cu o echipă care e puternică, joacă acasă şi ştie să paseze? În momentul acela s-a rupt totul, când a venit acea eliminare. Eu cred că nu a fost penalty. A fost un contact în careu, alunecare amândoi, amândoi la minge.
De acolo, lucrurile au luat altă întorsătură şi, normal, Steaua a venit peste noi. Am făcut greşeli, dar trebuia să gestionăm mai bine ultimele minute. Era normal să vină peste noi, au adus jucători proaspeţi", a precizat managerul tehnic al Viitorului.
Etichete: steaua , program digi sport , video , liga i , gheorghe hagi , digi sport , digisport , digi sport live , fc viitorul , digi sport online
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...