VIDEO Grozav s-a despărțit de Terek: "Nu mi s-au dat șanse!" Prima opțiune a mijlocașului, Petrolul
01.06.2014, 21:01Gicu Grozav nu s-a adaptat în campioantul Rusiei şi îşi caută echipă după ce s-a despărţit de Terek Grozny. "Vreau să rămân afară, dar dacă voi reveni în Liga 1, prima mea opţiune este Petrolul", spune atacantul de 23 de ani.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După un sezon mai puţin reuşit, Gicu Grozav a revenit în România. Atacantul de 23 de ani nu s-a adaptat la Terek Grozny, echipă care a plătit două milioane de euro pentru transferul său. Acum, fostul jucător al Petrolului îşi caută echipă şi nu exclude o revenire la Ploieşti.
"Din păcate, nu a fost un an prea bun. Sper ca în următoarele săptămâni să rezolv ceva, să merg undeva să joc, dar sunt optimist și încrezător că pe viitor o să ajung din nou să joc", a spus Gicu Grozav, care nu-și explică eșecul din Cecenia.
"Nu pot să-mi dau seama exact de ce, pentru că eu m-am pregătit foarte bine. Părerea mea e că nu mi s-au dat șanse. Ar fi prima mea opțiune să rămân afară, dar dacă nu se va rezolva nimic, sigur voi lua în calcul și revenirea în țară. Prima opțiune în țară este Petrolul, fără doar și poate", a mai declarat jucătorul.
Doar șapte meciuri a jucat Grozav în sezonul trecut din Rusia, de două ori fiind titular. În Cupa Rusiei a jucat trei meciuri și a marcat un gol, iar ultima sa prezență la națională datează de la returul barajului cu Grecia (1-1), în noiembrie 2013.
Etichete: gicu grozav , grozav , grozav petrolul , grozav terek
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...