VIDEO Giuleștenii au pierdut doi titulari în doar trei minute. Decizii corecte ale arbitrului George Găman
02.03.2015, 21:36VIDEO Rapid - FC Viitorul 0-0. Giuleștenii au intrat extrem de motivați pe teren pentru meciul cu jucătorii lui Hagi. Cristi Pustai s-a trezit însă că a terminat prima parte a întâlnirii cu doi oameni mai puțin.
Primul fotbalist eliminat a fost Daniel Niculae, în minutul 41.
Atacantul giuleștenilor a încercat să protejeze mingea undeva la marginea terenului dar l-a călcat cu talpa pe Bănel Nicoliță. În primă fază, arbitrul George Găman a intenționat să-i acorde cartonaș galben rapidistului, după care a revenit asupra deciziei și i-a arătat ”roșu”.
”Cu tot respectul pentru colegul nostru, este un fault de roșu direct. Bine că nu i-a rupt piciorul lui Bănel. Este atac clar, nu are rost să mai comentăm”, a spus Gabi Balint, prezent în studioul emisiunii ”Fotbal Club” de la Digi Sport.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Al doilea fotbalist eliminat a fost Josl, în minutul 44
Fundașul dreapta a fost extrem de nervos încă de la începutul partidei din Giulești. Prima dată l-a călcat pe Cătălin Munteanu, în minutul 9, fără balon și putea fi eliminat, dar arbitrul Găman l-a iertat.
Josl a continuat să evolueze la limita regulamentului și n-a mai scăpat de sancțiune în minutul 15, atunci când l-a călcat pe Mitriță. Fotbalistul ceh nu s-a potolit și a continuat să fie nervos.
În minutul 44, Josl l-a călcat din nou, pe tibie, pe Cătălin Munteanu, dar de data aceasta ”centralul” Găman i-a arătat ”roșu” direct.
Etichete: hagi , rapid , digisport , daniel niculae , program digisport , fc viitorul , daniel niculae eliminare rapid , josl eliminare rapid , josl , rapid viitorul live video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...