VIDEO Gigi Mulțescu acuză arbitrajul din repriza a doua a meciului cu Pandurii
13.09.2013, 23:00Dinamo a pierdut la Tg Jiu, cu Pandurii, după ce a deschis scorul prin Cosmin Matei, în prima repriză, și a condus cu 1-0 până în minutul 77. Momcilovic și Eric au înscris pentru gorjeni și aceștia au câștigat cu 2-1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După meci, Gigi Mulțescu, antrenorul lui Dinamo, a acuzat în primul rând arbitrajul lui Istvan Kovacs: "La pauză au urlat la arbitru conducătorii de la Pandurii, eram aici. Mă mir că un arbitru cu așa experiență a căzut pradă acestei presiuni. La pauză s-a schimbat totul, n-a mai dat nimic pentru Dinamo. Este păcat că a distrus jocul ăsta domnul Kovacs. Dar așa a fost să fie."
Tehnicianul din Ștefan cel Mare a vorbit foarte puțin despre joc și crede că totul s-a schimbat la eliminarea lui Grecu, pe care oricum o consideră incorectă: "Sunt mulțumit de jocul echipei, jocul l-am controlat noi. Am închis foarte bine jocul, am avut agresivitate, dar e vina noastră că până în minutul 60 nu am avut doi sau trei zero. Ce a fost din minutul 60 e altceva."
Vezi aici rezumat VIDEO Pandurii - Dinamo 2-1
Etichete: dinamo pandurii , gigim multescu , dinamo pandurii video , multescu pandurii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...